Directorul CIA ar fi efectuat o vizitează discretă în Ucraina: I-a fost prezentat acestuia o strategie de recucerire a teritoriilor ocupate de Rusia

directorul-cia_william-burns_00434100
În timpul unei vizite secrete în Ucraina a directorului CIA, William Burns, la începutul acestei luni, autoritățile ucrainene i-au dezvăluit acestuia o strategie de recucerire a teritoriilor ocupate de Rusia și de începere a negocierilor de încetare a focului cu Moscova până la sfârșitul anului.  

,,Călătoria lui Burns, care nu a fost comunicata anterior în mod oficial, a inclus întâlniri cu președintele Volodimir Zelenski și cu cei mai importanți oficiali ai serviciilor de informații din Ucraina", precizează ziarul The Washington Post.

Potrivit surselor ziarului, scopul vizitei a fost acela de a reitera angajamentul administrației americane de a împărtăși informații care să ajute Ucraina să se apere.

Un oficial american a declarat pentru CNN ca directorului CIA, William Burns, a călătorit recent în Ucraina, așa cum a făcut-o în mod regulat de la începutul agresiunii militare ruse, în urmă cu mai bine de un an.

Ca și în cazul altor vizite, directorul CIA s-a întâlnit cu omologii săi din serviciile de informații ucrainene și cu președintele Zelenski, reafirmând angajamentul SUA de a împărtăși informații pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii rusești.

Oficialul a precizat că Burns a călătorit la Kiev înainte de rebeliunea lui Evgheni Prigojin, care nu a fost un subiect de discuție.

Washington Post a relatat pentru prima dată despre cea mai recentă vizită a lui Burns în Ucraina.

Ziarul a relatat că Burns s-a întâlnit la începutul lunii iunie cu oficiali ucraineni care au dezvăluit o strategie de recucerire a teritoriului ocupat de Rusia și de deschidere a negocierilor de încetare a focului cu Moscova până la sfârșitul anului.

În mod public, oficialii ucraineni și-au exprimat dezamăgirea față de criticile aduse ritmului actualeo contraofensive.

Dar, în privat, spun sursele, experţii militari de la Kiev i-au transmis lui Burns o încredere puternică în faptul că obiectivul lor este de a recuceri o suprafaţă de teritoriu semnificativa până în toamnă, de a muta artileria și sistemele de rachete la granița cu Crimeea controlată de Rusia, de a înainta mai departe în estul Ucrainei și apoi de a începe discuțiile cu Moscova pentru prima dată de la eșecul negocierilor de pace care au avut loc în martie anul trecut.

,,Rusia va negocia doar dacă se va simți amenințată", a declarat un oficial ucrainean de rang înalt. CIA a refuzat să împărtășească evaluarea lui Burns cu privire la perspectivele ofensivei ucrainene.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close