Publicitate
"Situaţia este extrem de dificilă în mai multe puncte de pe linia frontului, unde trupele ruseşti au concentrat rezerve maxime. Acestea profită de întârzierea ajutorului acordat Ucrainei", a spus Zelenski în mesajul său zilnic, adăugând că ţara sa nu are artilerie şi are nevoie de apărare antiaeriană pentru prima linie a frontului la fel de mult ca şi de arme cu rază mai lungă de acţiune.
Anunțul Danemarcei este unul menit să mobilizeze sprijinul occidental. Potrivit premierului Mette Frederiksen, Danemarca își donează toate proiectilele de artilerie armatei ucrainene. Frederiksen a anunțat această decizie în cadrul Conferinței de securitate la München, unde a făcut, de asemenea, apel la comunitatea internațională să consolideze sprijinul pentru Ucraina.
Fredriksen a mai spus că europenii nu ar trebui să aștepte soluționarea disputelor din SUA privind finanțarea proviziilor militare pentru Ucraina.
„Indiferent de ceea ce se întâmplă în Statele Unite, noi europenii trebuie să ne apărăm și trebuie să apărăm și Ucraina. Avem un război pe continentul european”, a avertizat ea.
Macron vizitează Ucraina în contextul situației dificile de pe front
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, "are toată intenţia de a merge în Ucraina până la jumătatea lui martie", a subliniat luni anturajul său, după ce reţelele sociale ruseşti au transmis zvonuri despre un atac planificat în timpul vizitei, scrie AFP.
"Nu au existat niciodată probleme de securitate în calendarul vizitei. Această problemă nu s-a pus niciodată", a dat asigurări pentru AFP anturajul şefului statului.
Potrivit unei înregistrări video atribuită France 24 difuzată pe reţelele ruseşti, dar denunţată drept un "fake" de canalul de informaţii, şeful statului şi-ar fi anulat călătoria după detectarea de către "serviciile secrete franceze" a unui plan de "asasinat" împotriva sa.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News