,,Biroul comandantului suprem, președintele țării noastre, este responsabil de decizia finală în ceea ce privește datele și direcțiile [contraofensivei]. Când oamenii încep să vorbească, chiar și cei din instituții occidentale respectabile, credeți-mă: nu există oameni care să cunoască întreaga amploare a planurilor noastre. Pentru că planurile finale nu au fost încă aprobate'', a spus Oleksii Danilov.
Potrivit oficialului ucrainean, Kievul are pe masă mai multe opțiuni pentru contraofensivă. ,,Toate sunt luate în considerare. Deciziile vor fi luate în funcție de circumstanțele care prevalează la un moment dat. Nu este nevoie să ne așteptăm sau să nu ne așteptăm la nimic.Am dovedit deja că suntem o națiune invincibilă și cu siguranță vom [câștiga]. În mare parte, datorită ajutorului partenerilor noștri", a precizat secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.
La începutul lunii aprilie, Danilov a declarat că nu mai mult de cinci persoane de pe planetă știu unde și când va începe contraofensiva forțelor armate ucrainene.
Recent, Ministrul britanic de externe James Cleverly susţine că mult aşteptata contraofensivă a Ucrainei ar urma să aibă succes, dar avertizează că s-ar putea să nu depășească așteptările.
Cleverly a declarat că mult aşteptata contraofensiva "nu este un film" în care invazia inițială și apărarea Kievului sunt urmate de ralierea comunității internaționale pentru a susține Ucraina, iar apoi contraofensiva aduce un "final minunat".
Contraofensiva ucrainenilor nu este ușor de realizat, nu este un film de la Hollywood
,,Bineînțeles, lumea reală nu funcționează așa. Ucrainenii au depășit [așteptările] pe tot parcursul acestui conflict. Și ei s-au pregătit, și-au antrenat trupele, au învățat prin acest conflict. Și au demonstrat că sunt apărători foarte, foarte eficienți ai țării lor. Dar trebuie să recunoaștem că s-ar putea să nu existe o realizare ușoară, rapidă și decisivă", a avertizat Cleverly.
Ministrul britanic de externe a subliniat că Marea Britanie, și el personal, "speră și se așteaptă" ca ofensiva Ucrainei să aibă succes. "Dar, știți, trebuie să fim realiști. Aceasta este lumea reală. Acesta nu este un film de la Hollywood", a spus oficialul britanic.
Ministrul britanic de externe consideră că președintele rus Vladimir Putin va continua să escaladeze conflictul, iar lumea "trebuie să fie pregătită pentru asta".
Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a declarat că contraofensiva nu ar trebui să fie văzută ca o "bătălie decisivă" în războiul cu Rusia.
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că "succesul Ucrainei pe câmpul de luptă este cea mai bună cale și probabil cea mai rapidă cale de a ajunge efectiv la o negociere care să producă o pace dreaptă și durabilă".
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News