În sudul Ucrainei are loc un „război al minelor”, care explică avansul lent al Kievului. General polonez: Ucrainenii caută punctele slabe și vor avansa ”pe maximum două direcții”

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Militari ucraineni, amplasând mine / The Armed Forces of Ukraine
Foto: Militari ucraineni, amplasând mine / The Armed Forces of Ukraine

Președintele Volodimir Zelenski a recunoscut că progresul pe câmpul de luptă este „mai lent decât se dorește”. „Unii oameni cred că acesta este un film de la Hollywood și se așteaptă la rezultate acum. Dar nu funcționează așa”, a declarat el pentru BBC . „Ceea ce este în joc este viața oamenilor”, adaugă el.

Publicitate

Președintele ucrainean admite că ofensiva se derulează mai încet decât era preconizat deoarece forțele ruse au minat 200.000 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean. Practic, potrivit declarațiilor președintelui, este vorba de zone minate care sunt aproape egale cu suprafața României.

„Orice vor unii, inclusiv încercările de a ne face presiuni, cu respectul cuvenit, vom avansa pe câmpul de luptă așa cum credem că este cel mai bine”, a adăugat Zelenski.

Acest lucru era remarcat chiar și de unii experți. Spre exemplul fostul comandant al forțelor terestre poloneze, generalul (r.) Waldemar Skrzypczak, remarca faptul că ”mass-media efectuează contraofensivă mai repede decât armata ucraineană”.

 

 ”De luni de zile, rușii pun mine ca nebunii”

 

De altfel, Waldemar Skrzypczak vorbea, în interviul de acum 3 zile, exact despre problema semnalată și de Zelenski în interviul de la BBC: câmpurile de mine.

Potrivit generalului polonez, în sectorul sudic al frontului are loc un „război al minelor”. Tancurile ucrainene și vehiculele blindate de luptă încearcă să traverseze câmpuri pline de capcane pentru a ajunge la principalele poziții defensive ale Rusiei. Iar acest lucru nu se petrece fără pierderi de partea Ucrainei. Partea rusă a site-ului Telegram arată din ce în ce mai multe fotografii cu tancuri Leopard avariate.

Foto: Militari ucraineni, amplasând mine / The Armed Forces of Ukraine

”Modul în care ucrainenii depășesc câmpurile minate demonstrează că echipajele nu erau bine pregătite pentru asta. Am văzut rapoarte despre tancuri de geniu care au fost împinse înainte. Totuși, fără acoperire, devin o țintă ușoară pentru soldații ruși înarmați cu arme antitanc, a spus fostul comandant al armatei.

„Știm de luni de zile că rușii pun mine ca nebunii. Minele puse primăvara sunt imposibil de observat astăzi. În ciuda acestor informații, tactica de depășire a câmpurilor minate nu a fost rafinată. De asemenea, Ucraina nu folosește paravane de fum, ceea ce ar face imposibilă detectarea și țintirea tancurilor din pozițiile rusești. Împotriva unei perdele de fum bine plasată, nici măcar dronele nu vor ajuta”, a spus generalul.

 

Mascarea operațională este în curs

 

Fostul comandant polonez a spus că „nu există semne de contraofensivă”.

”În opinia mea, încă nu a avut loc o contraofensivă în dimensiunea care poate fi evaluată pe baza principiilor artei războiului. Aceasta este încă o mascare operațională pentru a deruta rușii cu privire la intențiile generale ale ucrainenilor. Ucrainenii încă caută locuri slabe, vulnerabile în apărarea rusă și, în același timp, încearcă să-i inducă în eroare pe ruși cu privire la direcția principală a atacului, a spus Skrzypczak.

O contraofensivă la scară operațională este o lovitură mare, concentrată într-una, maximum două direcții. Nu există o astfel de lovitură. Cu acțiunile care au loc acum, ucrainenii vor să creeze o șansă de contraofensivă.

 

Putin se agață de retorica nucleară

 

În urmă cu câteva zile, Rusia a anunțat că a mutat arme nucleare tactice în Belarus, iar președintele Joe Biden a avertizat că amenințarea lui Vladimir Putin de a le folosi este reală. „Putin a fost periculos pentru noi din 2014, când a ocupat prima dată teritoriul nostru”, a spus Zelenski care a adăugat: „Va vorbi despre folosirea armelor nucleare, cred că nu este pregătit să facă asta pentru că îi este frică pentru viața lui. ”Dar nu aș putea spune cu siguranță, pentru că vorbim despre o persoană care nu are nicio legătură cu realitatea și care, în secolul XXI, a declanșat un război la scară largă împotriva vecinului său”, arată Zelenski.

Jurnalistul i-a mai cerut lui Zelensky să comenteze declarația lui Putin de săptămâna trecută, la o conferință internațională de la Sankt Petersburg, când a spus că președintele ucrainean, care este de origine evreiască, este de fapt o rușine pentru poporul evreu. 

Cu toate acestea, Zelenski și-a pierdut rudele și bunicul în Holocaust. „Parcă nu-și înțelege pe deplin cuvintele. Scuze, dar Putin pare a fi al doilea rege al antisemitismului după Hitler”, conchide Zelenski.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel