Potrivit unui reporter al AFP, cele câteva zeci de mii de persoane formează o coloană de câţiva kilometri în centrul capitalei Belarusului. În acest timp, agenţia Reuters susţine că acolo ar fi circa o sută de mii de manifestanţi.
Conform DPA, pe străzile din Minsk sunt vizibile dispozitive masive ale forţelor de ordine, iar proteste au loc de asemenea în alte oraşe ale ţării. Acesta este al cincilea weekend consecutiv de manifestaţii împotriva realegerii lui Lukaşenko în urma scrutinului prezidenţial din 9 august, pe care opoziţia îl consideră fraudat, transmite Agerpres.
Potrivit grupului de apărare a drepturilor omului Viasna, multe dintre persoanele arestate recent sunt femei şi au existat cazuri de violenţă în timpul acţiunilor de reţinere a lor. Figurile de prim-plan ale opoziţiei belaruse sunt de asemenea femei, printre ele şi Svetlana Tihanovskaia, contracandidata preşedintelui Aleksandr Lukaşenko la scrutinul prezidenţial din 9 august şi care după alegeri s-a refugiat în Lituania.
Pe lângă forțele în uniformă se află și civili care poartă cagulă, nu au niciun fel de însemne și operează rețineri dintre protestatari.
O altă opozantă, Maria Kolesnikova, care s-a împotrivit expulzării din ţară, este încarcerată sub acuzaţia de tentativă de răsturnare a guvernului. Protestul de duminică, denumit ''Marşul Eroilor'', încearcă în special să atragă atenţia asupra situaţiei acesteia.
Thousands of people took to the streets in Brest. According to the police, protests are taking place in 17 cities and towns.
— NEXTA (@nexta_tv) September 13, 2020
Video by: @tutby pic.twitter.com/MtYaWEhb3d
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News