Într-o scrisoare prezentată marţi de ambasadorul chinez în SUA, Qin Gang, la un dineu organizat la Washington de Comisia naţională pentru relaţiile americano-chineze, Xi Jinping a asigurat că ţara sa este gata să coopereze cu Statele Unite în probleme regionale şi globale.
Data reuniunii virtuale Xi-Biden nu a fost încă stabilită, dar potrivit unei surse informate aceasta ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare.
Cele două părţi au convenit în principiu ca această reuniune să aibă loc înainte de sfârşitul acestui an, în urma discuţiilor purtate luna trecută la Zurich, în Elveţia, între consilierul american pentru securitate naţională Jake Sullivan şi şeful diplomaţiei chineze Yang Jiechi. Potrivit Agerpres, secretarul adjunct de presă al Casei Albe, Karine Jean Pierre, a reiterat luni existenţa acestui acord de principiu, fără alte precizări.
Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Consiliului securităţii naţionale al Casei Albe a afirmat că reuniunea celor doi lideri se înscrie în eforturile americane de gestionare responsabilă a competiţiei cu China şi nu urmăreşte stabilirea de obiective specifice.
Totuşi, mizele acestui summit virtual sunt ridicate, având în vedere disputele dintre Washington şi Beijing într-o serie de probleme, de la originea pandemiei de COVID-19 şi până la extinderea arsenalului nuclear chinez.
Potrivit experţilor, un acord de relaxare reciprocă a regimului de vize pentru jurnaliştii din cele două ţări, precum şi de redeschidere a consulatelor din Chengdu şi Houston, închise anul trecut în urma unor tensiuni diplomatice, ar putea contribui la crearea unei atmosfere mai propice îmbunătăţirii relaţiilor dintre cele două ţări.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News