„Da, Wagner este de asemenea aici. S-au întors, și-au schimbat rapid comandanții și s-au întors aici”, a declarat pentru CNN militarul identificat cu numele Groove.
Acesta consideră că reapariția în zonă a Grupului Wagner ar putea fi explicată prin lipsa de personal. „Rusia a adunat trupe din zonele învecinate și le-a adus aici. Nu mai au mult personal aici”, a adăugat militarul.
Revenirea grupului Wagner la Bahmut a fost semnalată anterior de canalele rusești Telegram pro-război.
Pe 23 septembrie, canalul Telegram Grey Zone asociat Wagner Group a informat că mercenarii „se vor deplasa acum în direcția Bahmut”. Canalul a mai susținut că aceștia sunt mercenari care au refuzat să participe la rebeliunea condusă de fondatorul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, în iunie.
„Vă asigur că această grupare nu mai are nimic de-a face cu Wagner Group, indiferent de ce se spune despre ea”, a precizat autorul.
Pe 26 septembrie, canalul Telegram Rybar, care este apropiat Ministerului Apărării din Rusia, a anunțat că „unitățile [Wagner Group] au început să se întoarcă lângă Bahmut pentru a conduce o contraofensivă asupra pozițiilor pierdute anterior”. Canalul a mai clarificat că acesta este un grup de mercenari, „care s-a desprins de principalele forțe [Wagner Group] după revoltă”.
Aproape ironic, agenția rusă de știri de știri Agenstvo a remarcat că declarația militarului ucrainean a fost prima informație a armatei ucrainene privind întoarcerea Grupului Wagner în Ucraina.
Ulterior, Ilya Yevlash, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Operațional Est din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, a confirmat declarația militarului către RBC Ucraina.
„Aceștia sunt luptători din Grupul Wagner care au fost în Belarus. Acum, își desființează taberele de acolo. Au fost aproape 8.000 dintre ei. Acum, o parte dintre acești luptători au plecat în Africa, în timp ce alții și-au renegociat contracte cu Ministerul rus al Apărării și s-au întors aici pentru a participa la operații militare”, a declarat Yevlash pentru RBC Ucraina.
Potrivit acestuia, comandamentul rus intenționează să readucă aproximativ 500 de luptători ai Grupului Wagner pentru a participa la războiul din Ucraina.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News