Vladimir Putin a dat ordin guvernului să ajute Belarus să reziste în faţa sancţiunilor occidentale

Eduard Pascu |
Data publicării:

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat ordin guvernului să ajute Belarus să reziste în faţa sancţiunilor impuse de Occident împotriva Minskului după represiunea declanşată împotriva oponenţilor regimului, în special în urma manifestaţiilor de contestare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale din Belarus în august anul trecut, potrivit Reuters.

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a efectuat marţi o vizită în Rusia - aliatul său cel mai apropiat - pentru convorbiri cu şeful statului. Uniunea Europeană şi SUA au instituit o serie de sancţiuni împotriva Belarusului în ultimele luni, cele mai recente pentru deturnarea unui avion de linie Ryanair pentru a aresta un jurnalist de opoziţie care călătorea cu acest avion, transmite Agerpres.

”Sprijin pentru Belarus pe fondul sancţiunilor asfixiante se află pe ordinea de zi, iar guvernului i s-au dat instrucţiuni şi el lucrează în acest sens”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel