Autoritățile ruse l-au reținut pe Kara-Murza în aprilie 2022 și l-au acuzat de trădare, din cauza comentariilor critice despre invadarea Ucrainei de către Rusia. Kara-Murza era la acea vreme printre ultimii opozanți ai Kremlinului încă în libertate, fără a fi în exil, notează Radio Europa Liberă.
Un tribunal din Rusia l-a condamnat luni la 25 de ani de închisoare pe Vladimir Kara-Murza, un vechi politician de opoziție, acuzat de trădare pentru că a criticat războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
Istoria lui Vladimir Kara-Murza a fost una tumultoasă. Activ în politică din adolescență, victimă a ceea ce el descrie drept tentative de otrăvire de către serviciile secrete ale lui Vladimir Putin, militant anti-Kremlin și anti-corupție cu legături strânse în politica americană.
Cine este Vladimir Kara-Murza
Politician, autor și istoric, Kara-Murza face politică în Rusia de peste 20 de ani, mereu în opoziție față de liderul autoritar de la Kremlin, Vladimir Putin.
Între 2000 (când avea 19 ani) și 2003 a fost consilier al liderului opoziției Boris Nemțov, iar în 2003 a candidat pentru un loc în Duma de Stat.
Între 2004 și 2012, Kara-Murza a condus biroul de la Washington al televiziunii ruse independente RTVI.
Numele lui Vladimir Kara-Murza este stâns legat de adoptarea în SUA, și apoi și în alte țări, a legislației cunoscute ca Magnițki Act, după numele avocatului anticorupție Serghei Magnițki, mort în închisoare în Rusia.
În 2012, a devenit consilier al Institutului pentru Rusia Modernă cu sediul la New York, iar în 2014, a acceptat rolul de coordonator al mișcării politice Open Russia, înființate de Mihail Hodorkovski.
După 2014, Kara-Murza s-a aflat frecvent în Rusia, dar și în SUA, unde trăiesc soția și cei trei copii ai săi.
În 2015 și 2017, Kara-Murza a fost victima unor tentativă de otrăvire în Rusia, asociate de o investigație Bellingcat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB).
Critic al războiului împotriva Ucrainei, Kara-Murza a fost reținut în aprilie 2022, la Moscova, după ce se întorsese dintr-o călătorie în străinătate, mai precizează sursa citată.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News