Emisiunea va fi difuzată pe data de 26 aprilie 2023, începând cu ora 11:00.
Fostul premier moldovean Vlad Filat va face o analiză a situației actuale de la Chișinău, în contextul în care Republica Moldova se află sub un atac hibrid continuu de mai bine de trei decenii, atac care s-a întețit ca urmare a agresiunii ruse asupra Ucrainei și care vizează blocarea drumului pro-european al Republicii Moldova.
Vlad Filat nu va evita subiectul reîntregirii, precum nici sensibilul dosar transnistrian și folosirea Transnistriei pentru destabilizarea Republicii Moldova.
Fostul premier al Republicii Moldova va discuta și despre obiectivele Rusiei în Ucraina, precum și în regiune, prin revenirea fostelor state sovietice în sfera de influență a Moscovei, inclusiv prin folosirea armelor. Vlad Filat va dezvălui cum în 2009, la Ialta, Vladimir Putin, în cadrul unei discuții, și-a trădat obiectivele. Și, atrage atenția Vlad Filat, „acalmia e amăgitoare” iar Federația Rusă nu va renunța la obiectivele sale atâta timp cât regimul de la Kremlin va fi condus de Vladimir Putin.
Ajutorul României, modul în care Occidentul s-a raportat și o face în contextul actual la Republica Moldova, precum și reunificarea celor două state de pe malurile Prutului sub umbrela europeană, sunt teme pe care fostul premier Vlad Filat le va aborda la DefenseRomania.
Ediția specială a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic” din 25 aprilie 2023, poate fi urmărită începând cu ora 10:00, atât pe pagina de Facebook DefenseRomania, pe www.DefenseRomania.ro, dar și pe pagina de YouTube, unde vă invităm să apăsați butonul „Subscribe” („Abonează-te”).
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News