"Cu cât suntem mai puternici, cu atât sunt mai mici şansele să fim atraşi în război", a adăugat Orban, potrivit Agerpres.
Facilitatea de la Zalaegerszeg a fost construită în parteneriat cu constructorul german de vehicule militare Rheinmetall, iar premierul ungar a subliniat sâmbătă că Ungaria şi Germania cooperează în materie de apărare şi această cooperare ar putea deveni una pe termen lung.
Potrivit premierului ungar, deşi relaţiile politice ungaro-germane sunt "complicate", cele economice sunt într-o formă excelentă.
Pe lângă producţie, Ungaria speră să atragă în ţară, "în cooperare cu prietenii germani", şi îndeplinirea unor sarcini ca dezvoltarea, testarea şi pregătirea de experţi, a spus Orban.
Acesta a salutat decizia Germaniei de a-şi întări capacităţile militare în contextul războiului din Ucraina, apreciind că Berlinul a luat una din cele mai importante decizii privind viitorul Europei.
Ungaria a comandat 218 vehicule de luptă pentru infanterie Lynx
Rheinmetall va începe producţia în serie, în anul 2023, a vehiculelor de luptă pentru infanterie Lynx KF41. Piatra de temelie a unei fabrici estimate la 60 de miliarde de forinți (169 milioane EUR) a fost pusă anul trecut în Zalaegerszeg, în vestul Ungariei, pentru a fabrica vehicule de luptă pentru infanteria Lynx KF41, în cooperare cu compania germană Rheinmetall.
La 17 august 2020, guvernul de la Budapesta și Grupul Rheinmetall au semnat un contract pentru a începe fabricarea în Ungara a familiei de vehicule de luptă pentru infanteria Lynx.
În luna septembrie a anului 2020, guvernul maghiar și compania germană de apărare Rheinmetall AG au convenit să înființeze un joint-venture pentru a produce vehicule de luptă blindate Lynx în Ungaria.
Puține detalii au fost făcute publice la momentul respectiv cu privire la acord, care face parte din programul de înzestrare militară Zrinyi 2026 al Ungariei, lansat în 2017. La 10 septembrie 2020, Rheinmetall și Ungaria au ținut o conferință de presă comună la Budapesta și printre altele au anunţat noua fabrică pentru construirea de vehiculul de luptă blindat Lynx, împreună cu o pistă de testare de aproape trei kilometri pătrați, numită ZALA Zone, că va fi construită lângă Zalaegerszeg, Ungaria.
Lynx KF41 – cel mai mare contract din programul de modernizare al Armatei ungare
Acordul încheiat între Budapesta şi compania germană de apărare Rheinmetall valorează peste 2 miliarde de euro, fiind considerat cel mai mare contract din programul de modernizare al Armatei ungare.
În cadrul unui program de modernizare al Armatei ungare, în valoare de 2 miliarde de euro, Ungaria va livra 218 de vehicule de luptă Lynx KF41 către forţele sale terestre. Cele mai multe dintre aceste vehicule de luptă, 172, vor fi produse în Ungaria. Primele 46 vehicule Lynx vor fi fabricate în Germania. Acordul implică, de asemenea, instruirea specialiștilor maghiari care vor lucra în uzină din Ungaria.
Din cele 218 vehicule de luptă Lynx KF41, 172 vor fi fabricate la uzină din Ungaria, iar procesul de producţie este programat să înceapă în anul 2023.
Deschiderea acestei fabrici marchează începutul unei noi ere pentru Armata Ungară, pentru industria de apărare, dar și pentru economia maghiară, deoarece au fost puse bazele unui sector de producție complet nou.
Ungaria consideră noua uzină pentru producţiade vehicule Lynx, drept una de importanţă strategică, deoarece face parte din strategia de dezvoltare a apărării pe care guvernul maghiar o dezbate în prezent.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News