''Trebuie să reuşim pe patru fronturi simultan'', a spus premierul ungar la o conferinţă de presă online a grupului operativ de coordonare a acţiunilor împotriva epidemiei.
Epidemia în Ungaria ''se apropie în salturi'' către stadiul de infecţie în masă, a avertizat Viktor Orban, după ce luni dimineaţă au fost confirmate în această ţară 36 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, astfel că numărul lor total a ajuns la 167.
Un avion cu 11 tone de materiale de protecţie sanitară aduse din China a aterizat luni la Budapesta, acestea urmând să fie distribuite personalului medical aflat în prima linie a luptei cu coronavirusul, fiind aşteptate şi alte asemenea transporturi din China.
Şi în Ucraina vecină a aterizat, tot luni, un avion venit din China cu un transport de 20 de tone de materiale sanitare, respectiv măşti şi combinezoane de protecţie, aparate de ventilaţie pentru respiraţie asistată, dezinfectanţi şi teste de depistare a coronavirusului, potrivit Agerpres.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţase vineri că ţara sa va primi în zilele următoare peste ''zece milioane'' de teste de depistare a coronavirusului, zece aparate de ventilaţie, peste un milion de măşti de protecţie şi 10.000 de litri de dezinfectanţi, mai multe transporturi din China fiind aşteptate în cursul acestei săptămâni.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News