Compania americană Lockheed Martin Corp, producătorul avioanelor F-35, va ajuta Japonia să construiască un nou avion de vânătoare de ultimă generaţie, cunoscut ca F-X. Japonia şi-a propus ca primul a avion de generaţia a VI-a să ajungă în dotarea Forţelor Aeriene până la mijlocul anilor 2030.
Japonia şi-a propus acest obiectiv, în primul rând, pentru a ţine pasul cu progresele tehnologice ale Chinei în materie de avioane de luptă, dar şi pentru că își propune să înlocuiască avioanele de luptă Mitsubishi F-2 ale Forţelor Aeriene, până la sfârşitul anului 2035.
Ministerul japonez al Apărării a precizat săptămâna trecută, într-un comunicat de presă, că Lockheed Martin şi Mitsubishi Heavy Industries (MHI) vor fi parteneri în cadrul proiectului pentru dezvoltarea avionului de generaţia a VI-a F-X.
Japonia a ales compania americană Lockheed Martin din mai multe motive. Primul pentru că este producătorul avioanelor F-35, iar Japonia este ţara care a comandat până acum cele mai multe astfel de aeronave – Statele Unite anunţând în vara acestui an că au aprobat vânzarea a 105 avioane stealth F-35 către Japonia, pentru o valoare estimată la 23,11 miliarde de dolari.
Cel de-al doilea motiv pentru care Japonia a selectat compania americană ţine de faptul că aceasta a avut o participare considerabilă la proiectul avionului Mitsubishi F-2, construit de industria japoneză în urmă cu aproape trei decenii şi pe care Tokyo vrea acum să-l înlocuiască cu un avion de generaţia a VI-a.
Mitsubishi F-2 este un avion multi-rol derivat din F-16 Fighting Falcon și fabricate de Mitsubishi Heavy Industries (HMI) și Lockheed Martin pentru Forţele Aeriene Japoneze. Producția în serie a început în anul 1996, iar prima aeronavă a fost dată în folosinţă în 2000.
,,Pentru a asigura interoperabilitatea cu Statele Unite, vom începe acest proiect împreună de anul viitor", a spus Ministerul japonez al Apărării, în comunicatul de presă.
Programul pentru noul avion de luptă al Forţelor Aeriene Japoneze, cunoscut sub numele de F-3 sau F-X, este estimat la 40 de miliarde de dolari pentru o sută de aeronave. Pe parcursul negocierilor dintre Japonia şi Lockheed Martin, compania americană a propus ca design pentru F-X un hibrid bazat pe avioanele F-35 și F-22, dar Japonia a respins această ofertă în favoarea unui design realizat de industria aeronautică naţională.
Alte companii străine care și-au exprimat interesul de a participa la dezvoltarea avionului F-3/ F-X sunt: constructorul F-18 Super Hornet, compania Boeing și Northrop Grumman Corp din Statele Unite, precum și companiile britanice BAE Systems și producătorul de motoare Rolls-Royce.
Japonia a declarat că va continua să caute parteneri pentru programul F-3/F-X, atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite, pentru a avea acces la tehnologie de ultimă generaţie, dar și pentru a scădea costurilor de dezvoltare şi producţie cu acest nou avion.
Reamintim că în 2018, după ani de discuţii și mai multe solicitări nereușite de a cumpăra avioane F-22 Raptor din Statele Unite, autoritățile japoneze au decis să-și finanțeze serios programul F-X. În același timp, s-a precizat că industria japoneză va juca un rol de lider în cadrul acestui program, iar companiile străine o vor sprijini, în principal prin furnizarea de know-how și tehnologie.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News