Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, au discutat cu echipele de comandă ale structurilor dislocate în teatrele de operaţii (T.O.) și misiuni externe din Afganistan, Bosnia și Herţegovina, Kosovo, Republica Mali, Irak, Polonia precum și cu personalul aflat pe fregata „Regina Maria" și puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu".
Carantinarea obligatorie la întoarcerea în țară
Principalele discuții s-au axat pe luarea măsurilor necesare limitării răspândirii COVID-19 în rândul militarilor aflați în misiuni externe, precum și nevoile de sprijin pe care militarii aflați în misiuni în afara teritoriului național le au pentru familiile rămase acasă.
Cu privire la situația din zonele de dislocare, conducerea MApN a fost informată de comandanții detașamentelor aflate în misiune în T.O. cu privire la aplicarea măsurilor suplimentare de examinare și control pentru tot personalul, precum: intrarea în carantină timp de 14 zile, la intrarea în T.O. cât și la revenirea în țară; implementarea procedurilor de screening medical pe aeroporturi și la intrările în bazele militare aliate și partenere, precum și dispunerea altor măsuri de prevenție stabilite de autoritățile locale.
Zone de izolare în spitalele Rol-2 și Rol-3 din Afganistan
În Afganistan, facilitățile medicale ROL-2 și ROL-3 au organizat zone de tranzit și izolare pentru eventuale cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 sau suspiciune de infectare cu SARS-CoV-2. În toate bazele militare s-au luat măsuri suplimentare de control și s-au intensificat activitățile de informare și instruire a personalului cu privire la măsurile de prevenție a îmbolnăvirii cu COVID-19. Comandamentele NATO și partenere și-au amânat conferințele de planificare a exercițiilor, iar instituțiile de învățământ ale Alianței Nord-Atlantice și-au suspendat cursurile de specialitate.
Cu acest prilej, ministrul apărării naționale a subliniat: „Am dorit să avem o discuție cât se poate de aplicată, cu date și elemente concrete, cu nevoi ale dumneavoastră, și să vă aducem la cunoștință ce s-a întreprins în țară, atât la nivel instituțional, la nivelul MApN, la nivelul fiecărei garnizoane în parte, la nivelul Guvernului, la nivelul întregii țări, pentru că este o activitate, o acțiune de angajament național, cu resurse umane și financiare, cu medici care sunt în prima linie și pe care-i apreciem foarte mult pentru tot ceea ce fac și pentru tot ceea ce vor face în continuare, sprijinindu-i cât putem de mult".
Sprijin pentru familiile militarilor
Ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a cerut fermitate și consecvența întregului personal în aplicarea măsurilor de igienă și protecție, precum și adaptarea activităților la standardele de distanțare socială cerute de contextul pandemiei COVID-19. De asemenea, ministrul Ciucă a cerut comandanților de contingente să transmită, cu maximă urgență, în țară orice situație semnalată de militarii aflați în misiune în legătură cu nevoile concrete de ajutor și sprijin pentru familiile aflate în țară, în special a cazurilor în care soția sau soțul în grija cărora au rămas copiii sunt angrenați în măsurile pe care statul român le ia pentru combaterea pandemiei.
„Mulțumindu-vă pentru modul în care reprezentați țara și pentru mândria cu care vă slujiți și vă îndepliniți misiunea sub drapel, vă dorim misiune ușoară, multă sănătate, să aveți grijă de dumneavoastră și eu îmi asum responsabilitatea de a face tot ceea ce este posibil să avem grijă de dumneavoastră și de familiile dumneavoastră", a afirmat ministrul Ciucă la finalul videoteleconferinței.
La rândul său, șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a accentuat asupra importanței măsurilor care trebuie luate pentru protejarea personalului împotriva contactării noului coronavirus. „Înțelegem îngrijorarea legitimă pe care o aveți referitor la ce se întâmplă în țară și ce se întâmplă la familiile dvs. Vă asigur că vom face tot ce ține de noi să vă sprijinim în aceste demersuri. Am încredere că vă luați măsurile pentru protecția personalului și pentru păstrarea stării de sănătate. Vă mulțumesc încă o dată pentru tot ceea ce faceți și suntem alături de dumneavoastră", a menționat, în încheiere, generalul-locotenent Petrescu.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News