Vicepreşedintele afgan, vizat de un atac cu bombă la Kabul

Eduard Pascu |
Data publicării:

O bombă amplasată la o margine de drum la Kabul a vizat convoiul vicepreşedintelui afgan Amrullah Saleh, care a scăpat nevătămat în urma acestui atac, dar cel puţin 20 de persoane, între care civili şi gărzi de corp ale oficialului afgan, au fost ucise şi rănite, a relatat Reuters, citând un purtător de cuvânt al acestuia.

'Inamicii Afganistanului au încercat încă o dată să-i facă rău vicepreşedintelui Amrullah Saleh în această dimineaţă', a declarat Razwan Muran, şeful serviciului de presă al lui Saleh într-o postare pe Facebook, adăugând că 'atacul terorist a eşuat şi Saleh a scăpat din atac, viu şi nevătămat'. Acelaşi purtător de cuvânt a declarat pentru Reuters că mai multe gărzi de corp ale vicepreşedintelui au fost rănite în atentat.

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 16 au fost rănite în urma atacului, a indicat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii afgan, transmite Agerpres.

Nerevendicat deocamdată, atacul intervine chiar înainte de mult aşteptatele negocieri de pace între guvernul afgan şi talibani la Doha, capitala Qatarului.

Saleh, fost şef al serviciilor de informaţii afgane, a supravieţuit mai multor tentative de asasinat, inclusiv una asupra biroului său, anul trecut, când au fost ucise 20 de persoane.

Oficiali şi diplomaţi au avertizat că recrudescenţa subminează încrederea necesară pentru succesul negocierilor menite să pună capăt insurecţiei care a început după înlăturarea talibanilor aflaţi la putere la Kabul în urma intervenţiei forţelor americane la sfârşitul anului 2001.

Citește și: Statul Islamic revendică un atac în Afganistan

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel