Viața bate filmul: La prăbușirea avionului F-35 de pe portavionul USS Carl Vinson au fost momente de mare intensitate și dramatism (VIDEO)

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:

24 ianuarie 2022, Marea Chinei de Sud, ora locală 16:30:20. Un avion de generația a 5-a, F-35C se apropie de portavionul american Carl Vinson pentru aterizare.

Publicitate

Camera din turnul de control aerian de pe portavion filmează sosirea aeronavei. Totul pare în regulă, dar, deodată, vocea unuia dintre controlorii de zbor se aude foarte tare și, cel mai probabil, avertizează că va urma o prăbușire – avionul vine prea jos la aterizare.

Câteva secunde mai târziu, avionul F-35C lovește puntea de aterizare a portavionului. Urmează o alunecare, care nu se mai termină, a avionului în flăcări chiar pe lângă un șir de avioane parcate, pe o distanță de aproximativ 200 de metri. Aeronava ajunge la capătul punții și se prăbușește în mare.

Youtube video image

De aici încolo, timpul începe să curgă altfel pentru cei de la bordul portavionului. Secundele devin minute, iar minutele devin ore. Oficiali din Departamentul american al Apărării au relatat, pentru publicația USNI, o parte din evenimentele dramatice care au urmat pe portavion, imediat după prăbușirea avionului.

Au fost înlocuite rapid, în 30 – 45 de minute, cele patru cabluri de oprire deteriorate, portavionul redevenind operațional pentru decolarea și aterizarea altor aeronave.

„Când s-a întâmplat accidentul, aveam avioane suplimentare care trebuiau să aterizeze. Așa că acțiunea a început imediat. Și am fost uimit privind cum ... toți cei aflați pe puntea de zbor – inclusiv personalul aripii aeriene [piloți, mecanici etc.] – răspund la acea urgență, deoarece a trebuit să înlocuim toate cele patru fire [cabluri]. A trebuit să curățăm [zona de aterizare], să eliminăm toate [deșeurile]”, a declarat ofcialul.

 

Prezența portavionului USS Abraham Lincoln în apropiere, o mană cerească după prăbușirea aeronavei F-35

 

Prezența unui alt portavion american în apropiere a fost o adevărată mană cerească. O aeronavă care aștepta să aterizeze pe Vinson, a aterizat pe USS Abraham Lincoln (CVN-72), care opera alături.

„Am avut o aeronavă, care se întorcea și mai era tanc [un avion de realimentare în aer] gata să plece”, a continuat oficialul. „Aveam avioane parcate pe prova, astfel încât nu puteam folosi acele catapulte, așa că plănuiam să folosim una dintre catapultele de talie [catapultă de mare putere] pentru lansarea tancului. Și a trebuit să curățăm resturile din drum pentru ca acea aeronavă să fie gata de decolare. În 30 până la 45 de minute, eram gata să primim avioane. Acele avioane – în cele din urmă USS Lincoln era în apropiere – așa că s-au dus pe Lincoln, au alimentat cu benzină și apoi s-au întors la noi în aceeași noapte. Am recuperat aeronava [aeronavele] în acea noapte.”

Pilotul F-35C a fost ejectat și ulterior recuperat în siguranță din apă. Un elicopter de pe Vinson l-a recuperat rapid pe pilot din apă, a precizat oficialul. În timp ce locurile, în care sunt staționate de obicei elicopterele au devenit indisponible, elicopterul care l-a recuperat pe pilot a aterizat pe unul dintre lifturi, potrivit oficialului.

„Ne-am adaptat la situația pe care o aveam și, atât cu aripa aeriană, cât și cu personalul departamentului aerian, am curățat resturile și ne-am pregătit să mergem, astfel încât să putem reveni imediat în luptă, dacă este necesar”, a spus oficialul.

Șapte marinari au fost răniți, trei fiind transportați la o unitate medicală din Filipine, în acel moment. Ulterior, cei trei au fost scoși din spital și toți șapte au fost autorizați medical să revină, potrivit USNI News.

În timpul unei recente vizite la bordul lui Carl Vinson, comandantul portavionului le-a spus reporterilor că nava are „absolut” tot ceea ce este nevoie pentru a face față atât la accidentele F-35C, cât și ale tilrotoarelor CMV-22B Osprey.

 

Echipajul navei a acționat unitar după prăbușirea aeronavei F-35

 

2. -imagine fara descriere- (avion-f-35-prabusit-01_86664400.jpg)

„Unul dintre acele sentimente sau emoții de maximă mulțumire.... rezultate după prăbușirea avionului F-35, dar și după alte incidente [este] modul în care echipajul navei și aripa aeriană s-au unit și au oferit răspunsul perfect”, a declarat căpitanul P. Scott Miller. „Și pentru mine, ceea ce s-a validat, a fost întregul nostru ciclu de pregătire, modul în care ne facem antrenamentele de formare de acasă – ne-a pregătit perfect.”

În timp ce Escadrila de Luptă „Argonauții” VFA-147 (VFA) de la Stația Navală Aeriană Lemoore, California, a pierdut un avion F-35C, unul dintre CMV-22B Osprey a suferit un incendiu la sfârșitul anului trecut. Un elicopter MH-60R Sea Hawk și un avion F/A-18E Super Hornet au avut și ele accidente la bordul portavionului Carl Vinson anul trecut, au confirmat mai mulți oficiali ai apărării pentru USNI News.

Oficialul de la apărare a precizat că pregătirea echipajului le-a permis să răspundă rapid la situația de pe puntea de zbor, atunci când F-35C s-a prăbușit.

„Pentru a reacționa la accidentul, care a avut loc ... am efectuat o mulțime de antrenamente sau ne-am pregătit pe baza unor lecții învățate [alte experiențe]. După cum am menționat anterior, [este vorba de] modul în care am curățat puntea de zbor, astfel încât să putem recupera aeronavele  cât mai curând posibil, precum și  trimiterea a cât mai multor avioane de realimentare, pentru a aprovizionarea cu combustibil a celor rămase în aer”, a declarat oficialul.

„Din nou, mă uit înapoi la toate antrenamentele, pe care le facem - te pregătești pentru ce e mai rău și speri să fie mai bine, iar ziua aceea nu a fost cea mai bună, dar echipa a răspuns uimitor la urgență după ce s-a întâmplat”, a adăugat acesta.

De la membrii echipajului care rulează catapultele până la cei care rulează cablurile de agățare și camioanele de stingere a incendiilor de la bordul portavionului, oficialul a precizat că toți membrii echipajului de la bord au avut un rol de jucat, în reacția la accident.

O misiune de ridicare de pe fundul oceanului a avionului F-35C este în curs de pregătire la nivelul Marinei americane,  potrivit USNI News (31 ianuarie).

Accidentul F-35C a avut loc la finalul misiunii portavionului Carl Vinson, care a fost prima desfășurare a unei aripi aeriene navale, care are în dotare și avioane de generația a cincea.

„Au făcut o treabă remarcabilă. Au răspuns foarte repede. Ei [erau] la locul potrivit la momentul potrivit”, a declarat un membru al echipajului despre cei aflați pe puntea de zbor.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel