Luke Denman şi Airan Berry şi-au recunoscut vina şi s-au declarat vinovaţi de conspiraţie, trafic ilegal de arme şi terorism, a scris Saab.
"Dreptul la apărare" a fost ignorat, a scris pe Twitter avocatul specializat în drepturile omului Alonso Medina Roa.
Potrivit surselor oficiale, în luna mai a acestui an, mai multe grupări armate au pătruns în Venezuela din Columbia. Cel puţin opt oameni au fost ucişi în confruntări cu forţele de securitate şi mulţi alţii au fost arestaţi.
La acea vreme, Maduro i-a acuzat pe preşedintele american Donald Trump şi pe secretarul de stat Mike Pompeo de implicare într-o tentativă eşuată de lovitură de stat împotriva lui, dar SUA au respins orice implicare.
Presa americană a relatat despre existenţa unor documente în care se afirma că tentativa de lovitură de stat ar fi fost orchestrată de compania americană de securitate Silvercorp, condusă de un fost militar de elită, Jordan Gourdreau, şi finanţată de opoziţie.
Nu există nicio dovadă că acțiunea americanilor era coordonată de oficialii de la Washington.
Potrivit mass media americane, citată de Agerpres, mercenarii ar fi intenţionat să-l aresteze pe Maduro şi să-l transfere în SUA, unde este pusă o recompensă pe capul lui şi unde este acuzat de trafic de droguri.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News