Vasile Dîncu recunoaște că România „aspiră” la Iron Dome. Până atunci, producția de drone pentru Armată în România

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Iron Dome (Kippat Barzel) / Credit photo: Nehemia Gershuni, www.NGPhoto.biz
Iron Dome (Kippat Barzel) / Credit photo: Nehemia Gershuni, www.NGPhoto.biz

Vasile Dîncu a discutat despre posibilitatea ca România să achiziționeze sistemul israelian Iron Dome, subiect care a ținut capul de afiș al presei în ultimele zile.

Ministrul Vasile Dîncu a precizat că într-adevăr s-a discutat cu partea israeliană despre Iron Dome, dar subiectul a rămas la nivel de discuție, precizând că e o astfel de achiziție are în spate un proces complex, care implică și SUA.

”Este o aspirație a noastră (n.r. - achiziția de Iron Dome). Am discutat cu omologul meu israelian. Am văzut însă în Israel mai multe elemente din industria de apărare și armament.

Am început procedurile pentru a discuta despre asta. Iron Dome este o tehnologie nouă, aflată oarecum ”sub embargou”. Statele Unite și Israelul sunt cei care gestionează acest lucru.

Noi avem mari șanse ca, în viitor, să ne protejăm și cu ajutorul acestei tehnologii noi de protecție antibalistică”, a precizat Dîncu, la postul de televiziune Digi24.

 

Discuții privind fabricarea de drone în România

 

Ministrul apărării a mai arătat că este nevoie de un nou cadru de colaborare bilateral cu Israelul, pe domeniul securității, pentru a demara procedurile legate de o posibilă achiziție a sistemului Iron Dome, dar și pentru a pregăti terenul pentru producția de echipamente militare direct în România.

”Lucrăm la un acord în domeniul securitar nou cu Israel, un acord înnoit, pentru a înlocui Acordul de Cooperare militară mai vechi, pentru ca să construim, să aducem în România tehnologie pentru industria militară. Vor fi elemente de protecție balistică, dar și echipamente ce țin de drone sau alte elemente. Lucrăm la un Acord pe care îl vom face foarte repede”, a ținut să sublinieze ministrul.

Proiecțiile ministerului apărării în privința ”strângerii legăturilor cu Israelul în privința producției autohtone” au un orizont de timp de aproximativ 5 ani.

”Încercăm să revigorăm industria noastră de apărare”, a concluzionat Vasile Dîncu.

Revenind la Iron Dome, precizăm că vânzarea acesetui sistem dezvoltat de israelieni împreună cu SUA, ar necesita acordul americanilor. Procesul e dificial ci mai ales pentru că Israelul, din motive de securitate, nu vinde sistemul. Pe scurt, vânzarea Iron Dome poate fi comparată cu cea a F-22 în SUA.

În ceea ce privește dronele, în mod cert ministrul a purtat discuții cu reprezentanții Elbit.

DefenseRomania anunța în urmă cu câteva zile, în exclusivitate, că la finalul etapei I a licitației pentru drone, demarată pe data de 16 august, pe masa MApN e o singură ofertă:Fără nicio surpriză, gigantul israelian Elbit Systems care propune Armatei române drone Watchkeeper X.

Subliniem că achiziția de drone Bayraktar TB2 care se va face prin procedură directă (G2G) se desfășoară separat de procedura de achiziție prin licitație, astfel că Armata română va fi înzestrată cu două tipuri de drone.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel