Vânzările de arme la nivel mondial, în creştere cu aproape 5%

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Vânzările de arme au crescut cu 4,6% la nivel mondial în 2018, pe o piaţă dominată de SUA, potrivit unui raport al Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace (Sipri), cu sediul la Stockholm, relatează luni AFP.

Cu 420 miliarde de dolari, cifra de afaceri a celor mai mari 100 de producători de armament din lume, analizată în raport, este în plină expansiune datorită vitalităţii sectorului în Statele Unite.

În fruntea clasamentului, industria armamentului din SUA, care deţine 59% din piaţă, reprezintă o cifră de afaceri de 246 miliarde de dolari, în creştere cu 7,2% pe an.

,,Pe un an, aceasta este o creştere semnificativă, având în vedere nivelul foarte ridicat al vânzărilor de arme americane'', a subliniat directoarea programului privind situaţia armamentului din cadrul Sipri, Aude Fleurant.

Companiile americane beneficiază de strategia administraţiei Trump care doreşte să modernizeze apărarea pentru a-şi consolida poziţia faţă de Rusia şi China.

Totuşi, Rusia rămâne pe locul doi în clasamentul celor mai mari producători de arme, cu 8,6% din cota de piaţă, chiar înaintea Regatului Unit (8,4%) şi a Franţei (5,5%).

În Europa, există, de asemenea, două companii intercontinentale, Airbus şi MBDA, care beneficiază de o cerere în creştere din cauza unor ''conflicte armate în curs de desfăşurare şi a unor tensiuni semnificative în mai multe regiuni'', a menţionat Aude Fleurant.

Studiul nu ia în considerare cazul Chinei, pentru care datele disponibile sunt insuficiente, notează Sipri, care estimează totuşi că ţara ar putea avea între trei şi şapte companii în Top 100. China a alocat 1,9% din PIB-ul său pentru apărare în fiecare an din 2013.

Almaz-Antei, prima companie rusă din Top 100, urcă pe locul nouă cu o cifră de afaceri de 9,6 miliarde de dolari (+ 18% faţă de 2017), o creştere de 15 locuri din 2009.

,,Această creştere se poate explica nu numai prin puterea cererii interne, ci şi prin creşterea continuă a vânzărilor de arme către alte ţări, în special exporturile sistemului de apărare aeriană S-400'', notează raportul, potrivit Agerpres.

În Turcia, industria armamentului înregistrează progrese, cu două companii în top 100 şi cu o cifră de afaceri în creştere cu 22% în fiecare an, până la 2,8 miliarde de dolari.

Ţara, implicată într-un conflict armat de lungă durată cu kurzii, este ''motivată de obiectivul de a fi independentă în materie de armament şi dezvoltă deci capacităţi de producţie în toate sectoarele: sisteme terestre, aeriene, navale, de rachete etc.'', a precizat cercetătoarea.

Din 2009, primul producător mondial de arme rămâne compania Lockheed Martin din Statele Unite (cu venituri de 47,3 miliarde de dolari), ale cărei vânzări reprezintă 11% din vânzările de arme la nivel global.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel