Publicitate
După ce atacurile rusești cu drone de săptămâna trecută au creat probleme mai mari ca de obicei apărării antiaeriene ucrainene, iar oficiali din Forțele Aeriene au explicat că rușii au îmbunătățit atât dronele cât și tacticile de atac, biroul prezidențial ucrainean atrage atenția asupra unui aspect mai important și anume epuizarea stocurilor de rachete interceptoare.
”Sistemele Patriot, SAMP/T, NASAMS, IRIS-T doboară rachetele rusești, dar utilizarea acestora pentru a doborî vehicule aeriene fără pilot de tip Shahed duce la epuizarea stocurilor aliate și la slăbirea pe termen lung”, a declarat (2 octombrie, pe Telegram) Mikhailo Podoliak - consilierul șefului biroului prezidențial.
Oficialul de la Kiev crede că problema va fi rezolvată prin furnizarea de sisteme antiaeriene Gepard și sisteme anti-dronă Vampire, care și-au demonstrat deja eficiența în lupta împotriva dronelor.
”Pe lângă instalațiile mobile de mitraliere grele, există o mulțime de sisteme antiaeriene avansate care s-au dovedit a fi un mijloc eficient împotriva „Shahed”, inclusiv Gepard, Vampire. Scalarea soluției în conformitate cu capabilitățile ruse va minimiza efectul "raidurilor" rusești și va asigura stabilitatea pe termen lung a cerului Ucrainei și țărilor NATO vecine”, a precizat Podoliak.
”Principalul lucru astăzi – luarea deciziilor în timp util”, a subliniat consilierul prezidențial urgența rezolvării problemei.
Ucraina a primit 46 de instalații Gepard din Germania iar în vară, Bloomberg a informat că împotriva dronelor sunt folosite inclusiv sisteme antiaeriene americane Vampire, potrivit Unian.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News