Uzată la maxim după 3 ani de război, flota aeriană a Rusiei face și ”greșeli neforțate”: Un Su-25 s-a prăbușit în Rusia în timpul unui zbor de antrenament

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Su-25, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
Su-25, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia

Ministerul rus al Apărării a declarat că prăbușirea a avut loc în timpul unui zbor de antrenament planificat.

Un avion de vânătoare Sukhoi Su-25 s-a prăbușit luni în regiunea Primorsky din Rusia, pilotul reușind să se catapulteze.

„Zborul s-a desfășurat fără muniție, iar avionul s-a prăbușit într-o zonă nelocuită, așa că nu au fost pagube la sol”, a informat ministerul rus. Potrivit acestuia, pilotul Su-25 a fost ejectat la timp și a fost deja găsit. Ministerul a citat o „defecțiune tehnică” drept cauza accidentului, relatează site-ul Ukrainska Pravda care citează Interfaxul rusesc.

Prăbușirile aeronavelor de luptă fără a fi lovite de focul adversarului nu sunt ceva neobișnuit în Rusia ultimilor ani.

Su-25 este o aeronavă puternic blindată, proiectată pentru sprijinirea directă a forțelor terestre pe câmpul de luptă.

Avioanele Su-25 au doar un singur pilot fiind capabile să distrugă ținte terestre, atât staționare, cât și în mișcare, precum și ținte aeriene cu viteză redusă.

 

Avioanele rusești sunt solicitate la maxim. Câteva cifre care denotă uzura la care e supusă aviația militară rusă

 

Un Bombardier rusesc Su-34 a aterizat “pe burtă” din cauza unei probleme tehnice

Uzura imensă generată de războiul din Ucraina se răsfrânge și asupra aeronavelor care sunt folosite constant în misiuni de luptă, cu o intensitate mult superioară celei de antrenament.

Potrivit datelor oficiale din 2022, deci înainte de invazie, Rusia deținea 370 de avioane de tip MiG-29, MiG-31 și MiG-35, precum și 350 de avioane de vânătoare Su-27, Su-30 și Su-35.

Potrivit portalului Oryx care documentează pierderile din război, Rusia a pierdut definitiv 120 de aeronave, iar 17 au fost avariate.

Pe lângă aceste pierderi, folosirea excesivă a acestor aeronave costă și Rusia pe măsură ce războiul se prelungește.

Spre exemplu, după calculele făcute de DefenseNews în vara lui 2023, orele suplimentare după un an și jumătate de război au uzat definitiv între 27 și 57 de aeronave din Forțele Aerocosmice ruse.

Între timp, a mai trecut un an și jumătate de război. Aeronavele rusești sunt obligate acum să decoleze zilnic de pe aerodromuri aflate la sute de kilometri depărtare de zonele de decolare folosite în primii doi ani de război, ceea ce încarcă flota rusă cu sute de ore de zbor.

Amintim că, în cursul zilei de sâmbătă, 22.03.2025,  un material video prezenta aterizarea unui bombardier rusesc de tip Su-34 în condiții extreme.

Avionul rusesc a avut probleme tehnice la revenirea dintr-o misiune de luptă. Mai exact, trenul de aterizare nu s-a mai deschis, iar echipajul avionului de generația a patra a fost nevoit să aterizeze aeronava “pe burtă”.

Aeronava a fost ulterior cuprinsă de flăcări, dar propaganda rusă a reușit să transforme și acest incident într-o victorie, prezentând evenimentul ca un succes al Forțelor Aerocosmice, întrucât a fost  pentru prima dată în istoria exploatării bombardierelor Su-34 când se întâmplă acest lucru.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
NoMy - smt4.5.3
pixel