US Space Command are un nou comandant

Eduard Pascu |
Data publicării:

Generalul James Dickinson a fost numit începând cu data de 20 august 2020, comandant al US Space Command.

Publicitate

Promovarea lui Dickinson deschide o nouă eră pentru US Space Command, brațul operațiunilor spațiale ale armatei înființat în august 2019, care va avea de acum un comandant dedicat unei noi comenzi unificate, axată pe protejarea bunurilor spațiale militare împotriva noilor amenințări reprezentate de Rusia și China, transmite DefenseNews.

„Pentru a fi clar, obiectivul nostru este să descurajăm conflictul”, a spus Dickinson. „Cu toate acestea, dacă descurajarea nu reușește, mesajul nostru este clar. O să câștigăm. Pentru aceasta, vom avea nevoie de o cultură de luptă spațială care să pătrundă întreaga comandă”, a mai spus el. 

În ultimul an, US Space Command a fost condus de șeful operațiunilor spațiale, generalul John „Jay” Raymond, care a deținut și funcția de șef al Forței Spațiale, noul serviciu militar format în decembrie. 

Space Force şi US Space Command sunt organizaţii complementare, cea din urmă având misiunea de a antrena şi echipa forţele care vor constitui centrul cadrului de luptă al US Space Command, responsabil cu operarea sateliţilor şi a bunurilor spaţiale ale unităţii.

Citește și: Space Force: US Army, un nou pas în spațiu. O rachetă Atlas V a trimis o nouă dronă X-37B în spațiu

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel