Cine înlocuiește F-22? Soarta NGAD, viitorul avion de generația a 6-a al SUA, incertă. Nimeni nu vrea să scoată „castana din foc”

Gheorghiță Orjanu |
Data actualizării: | Data publicării:
NGDA (Next Generation Air Dominance), imagine concept
NGDA (Next Generation Air Dominance), imagine concept

Forțele Aeriene ale SUA (US Air Force) au decis să lase viitoarea administrație Trump să ia propria decizie cu privire la calea de urmat pentru avionul său de luptă Next Generation Air Dominance  (NGAD). În această vară, US Air Force și-au întrerupt efortul de a dezvolta și construi un avion de luptă din a șasea generație pe fondul îngrijorărilor legate de costurile potențiale ale acestuia și a început să regândească ceea ce va avea nevoie pentru un război viitor.

Revizuirea declanșată de acea decizie include reconsiderarea a ceea ce au nevoie Forțele Aeriene ale SUA pentru a menține superioritatea aeriană într-un război împotriva unui adversar major precum China și reproiectarea NGAD pentru a-i fi reduse costurile – poate până la mai mici decât cele ale unui F-35. Decizia privind modul de a proceda cu NGAD era așteptată inițial la sfârșitul lunii decembrie.

Cu toate acestea, joi, serviciul a anunțat că Secretarul Forțelor Aeriene, Frank Kendall, nu va decide cum să procedeze cu NGAD. În schimb, Departamentul Forțelor Aeriene își va continua analiza și va menține opțiunile deschise pentru următoarea administrație.

US Air Force a mai spus că își extinde contractele actuale cu firme pentru a maturiza tehnologia NGAD și a reduce riscul, pentru a menține intacte echipele din industrie și pentru a permite sistemelor și design-urilor să progreseze în continuare. Serviciul a refuzat să ofere mai multe detalii despre aceste contracte, inclusiv valoarea lor, cât timp vor fi prelungite și cui sunt alocate. Se crede că Lockheed Martin și Boeing sunt principalii concurenți la construirea NGAD, deși Northrop Grumman își poate reconsidera decizia de ieșire din program, în funcție de modul în care se schimbă strategia US Air Force.

De asemenea, serviciul solicită industriei să-și actualizeze programul și propunerile de ținte de etapă pentru a ține seama de aceste întârzieri, precizează publicația Defense News, pe 5 decembrie.

Programul NGAD, foarte clasificat al US Air Force, își propune să înlocuiască flota de F-22 Raptor de generația a cincea cândva în anii 2030. Serviciul prevede că avioanele de luptă NGAD cu echipaj sunt nucleul unei „familii de sisteme” care ar include, de asemenea, drone autonome, cunoscute sub numele de avioane de luptă colaborative (CCA - collaborative combat aircraft). NGAD ar avea, de asemenea, un motor adaptiv de ultimă generație, precum și cele mai avansate sisteme în materie de senzori, arme și tehnologie de conectivitate de date.

US Air Force au plănuit inițial să acorde un contract pentru NGAD în 2024, dar acest efort a fost, de asemenea, suspendat.

Dar, după ce zvonurile s-au răspândit la începutul acestui an că NGAD avea probleme bugetare, Kendall a spus  că programul avea nevoie de o reproiectare pentru a ține costurile sub control.

În acel interviu din iunie, Kendall a spus că prețurile inițiale pentru NGAD erau de aproximativ trei ori mai mari decât prețul unui F-35, care costă între 82 și 109 milioane dolari bucata, în funcție de model. La acel preț, a spus Kendall, US Air Force ar putea să cumpere doar un număr mic de avioane de luptă NGAD.

„Conceptul de familie de sisteme Next Generation Air Dominance este viu și bine”, a spus Kendall la acea vreme. „Pot să vă spun că ne uităm la conceptul de design al platformei NGAD pentru a vedea dacă este conceptul corect sau nu. … Ne uităm dacă putem face ceva care este mai puțin costisitor și să facem niște compromisuri acolo.”

La o conferință din septembrie, adjunctul șeful de stat major, generalul Jim Slife, a spus că US Air Force regândesc, de asemenea, modul în care va atinge superioritatea aeriană într-un mediu extrem de contestat și a remarcat că ar putea să nu fie același lucru cu a afla cum să construiască o platformă de luptă din a șasea generație.

US Air Force doreau, de asemenea, o potențială reproiectare NGAD pentru a încorpora mai bine progresele recente ale tehnologiei, cum ar fi CCA.

Însă rămâne nesigur ce va însemna victoria președintelui ales, Donald Trump, pentru abordarea superiorității aeriene a Forțelor Armate ale SUA. Elon Musk și Vivek Ramaswamy, pe care Trump i-a numit în fruntea unui grup consultativ al Departamentului pentru Eficiența Guvernului, și-au exprimat fiecare scepticismul cu privire la valoarea avioanelor de luptă cu echipaj într-un război viitor.

Musk a spus într-o serie de tweet-uri din noiembrie că „avioanele de luptă cu echipaj sunt învechite în epoca dronelor” și i-a numit „idioți” pe cei care construiesc avioane de luptă cu echipaj precum F-35.

Ramaswamy a mai spus, miercuri, la Aspen Security Forum de la Washington, că SUA ar trebui să investească mai mult în drone și rachete hipersonice decât în ​​„noi tipuri de avioane de luptă sau în orice altceva, care nu are cel mai mare” randament al investiției.

Air Force a declarat pentru Defense News că are suficienți bani pentru a continua maturizarea tehnologiei de finanțare și reducerea riscurilor pentru NGAD și că efortul de a construi CCA va continua fără întreruperi.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel