Potrivit primarului Kievului, renunțarea la unele teritorii ar fi doar o soluție „provizorie”.
Klitschko, care este un oponent politic al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a făcut declarația într-un interviu acordat postului de știri britanic BBC. "Unul dintre scenarii este că renunțăm la teritorii. Nu este corect. Dar pentru pace, pace temporară, poate că aceasta poate fi o soluție, o soluție temporară", a spus Klitschko.
În același timp, el a menționat că „poporul ucrainean nu se va împăca niciodată cu ocupația rusă”. Dar Zelenski poate fi obligat să accepte o „soluție dureroasă” sub forma cedări teritoriale temporare.
Klitschko devine astfel unul dintre cei mai importanți politicieni ucraineni care a recunoscut public posibilitatea ca țara să fie nevoită să renunțe la o parte din teritoriul său.
Nu este primul gest controversat al lui Klitschko.
În timpul Maidanului din 2014, politicianul a fost văzut ca prea dispus să negocieze cu regimul pro-rus al lui Ianukovici. Atunci, după ce forțele speciale Berkut făcuseră deja primele victime în rândul protestatarilor, Klitschko le-a transmis celor prezenți în Piața Independenței (Maidan) propunerea de compromis venită din partea lui Ianukovici, care presupunea rămânerea la putere a lui președintelui pro-rus și un guvern de tranziție. Răspunsul pieței a fost: ”Noi nu negociem cu criminalii!”.
Revenind la poziția de acum a lui Klitschko, trebuie spus că primarul Kievului a fost unul dintre simbolurile rezistenței ucrainene, după 22 februarie 2022. Klitschko a rămas în Kiev chiar și în cele mai tensionate zile, când rușii erau la doar 25-30 km de capitală.
Klitschko a acordat interviul în biroul său din Kiev joi, la doar câteva ore după ce un atac rusesc cu rachete și drone asupra capitalei ucrainene a ucis 12 persoane și a rănit peste 80 de persoane. A fost una dintre cele mai mortale lovituri ale Moscovei asupra Kievului din ultimele luni.
Primarul Kievului a confirmat, de asemenea, într-un interviu, că există o anumită tensiune în relațiile sale cu Zelenski. Când a fost întrebat dacă Zelenski a discutat cu el vreun amănunt despre o posibilă soluționare a conflictului, Klitschko a răspuns direct „nu”.
Activitățile diplomatice cresc
"Președintele Zelenski este responsabil de negocieri. Aceasta nu este treaba mea", a spus primarul, adăugând că el singur este responsabil pentru capitala Ucrainei. „Este inima unei țări sfâșiate de război”, a adăugat Klitschko, care l-a acuzat în repetate rânduri pe Zelenski că încearcă să-i submineze autoritatea.
Klitschko și-a explicat ulterior cuvintele BBC pe Facebook . "Din păcate, după cum vedem, un astfel de scenariu (cedări teritoriale - n.r.) este destul de posibil. Și mulți politicieni și mass-media din lume vorbesc astăzi despre asta. De aceea nu am descoperit America cu această declarație", a scris primarul, repetând că "poporul ucrainean nu va accepta niciodată ocuparea țării sale de către Rusia".
"Înțelegem că scenariul cedărilor teritoriale este contrar intereselor noastre naționale și trebuie să luptăm împotriva implementării lui până la ultima suflare. Acest lucru va necesita eforturi extraordinare atât din partea noastră, cât și a partenerilor noștri europeni", a adăugat Klitschko.
Primarul Kievului și-a făcut declarația despre posibilele concesii teritoriale ale Ucrainei către Rusia într-un moment în care activitățile diplomatice escaladează cu scopul de a pune capăt luptelor. Informații se scurg către public că SUA vor să recunoască „de jure” Crimeea ca parte a Federației Ruse și „de facto” să recunoască patru regiuni ucrainene parțial ocupate - regiunile Donețk, Herson, Luhansk și Zaporijia.
Între timp, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că Moscova este pregătită să încheie un acord pentru oprirea luptei, dar unele dintre detaliile sale mai trebuie să fie negociate. Ucraina și aliații săi europeni privesc cu îngrijorare apropierea dintre SUA și Rusia.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News