Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor 'Mihai Viteazul' respinge ferm orice asociere a pensiilor militare cu ideea de pensii speciale

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Hotărârea deputaţilor prin care pensiile militare sunt considerate ca fiind speciale este un act neconstituţional. Militarii şi poliţiştii au pensii ocupaţionale încă de la Cuza şi au fost mereu în prima linie, punându-şi viaţa în slujba făuririi statului român modern.

Această categorie profesională a dovedit acest lucru şi în teatrele de război, apărând pacea lumii, dar şi în timpul pandemiei de coronavirus. Pensiile militare nu sunt speciale şi nu constituie un privilegiu acordat militarilor sau poliţiştilor. Pensiile militare reprezintă recunoaşterea pe care societatea o datorează celor care îmbracă haina militară şi îşi slujesc ţara sub jurământ, se arată în comunicatul Uniunii, transmis de Agerpres.

Preşedintele Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor 'Mihai Viteazul', generalul Gabriel Oprea este cel care a iniţiat şi a promovat în Parlament Legea 223/ 2015 privind pensiile militare de stat, o lege dreaptă pentru militari.

"România are obligaţia să-şi trateze militarii cu aceeaşi onoare şi recunoştinţa cu care sunt trataţi aceştia în celelalte state membre NATO. Am fost şi rămân un susţinător al intereselor legitime ale militarilor români, ale poliţiştilor, jandarmilor, pompierilor şi ale tuturor funcţionarilor care lucrează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru români şi pentru România", afirma Gabriel Oprea în 2015, la susţinerea proiectului de Lege din calitatea de prim-ministru interimar.

Avem convingerea că membrii Curţii Constituţionale vor privi cu responsabilitate această situaţie referitoare la pensiile militare şi vor respinge proiectul prin care se doreşte tăierea acestora, declarându-l neconstituţional.

Citește și: Parlamentul României a votat impozitarea pensiilor speciale, inclusiv în domeniul militar

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel