Publicitate
El a declarat presei la deschiderea la Paris a unui Forum al UE pentru cooperarea în regiunea Indo-Pacific că a convocat "un Consiliul de urgenţă al Afacerilor Externe, pe care Franţa îl va organiza aici, la Paris, după reuniune".
"În această dimineaţă am lucrat deja la pregătirea textului, iar după-amiază Consiliul va decide ce sancţiuni vor fi luate (...) Trebuie acţionat repede, adică în această după-amiază, aici, la Paris", a precizat el, adăugând că sancţiunile vor fi adoptate "în unanimitate".
La acest moment nu este vorba de "o invazie de mare amploare, însă trupe ruse au intrat pe teritoriul ucrainean", în Donbas, a subliniat Borrell.
UE a avertizat luni seară că va adopta sancţiuni împotriva Rusiei dacă Moscova va recunoaşte independenţa autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Lugansk, regiuni separatiste ucrainene proruse.
"Avem un pachet (de sancţiuni posibile - n.r.). Există diferite măsuri, iar gradul de punere a lor în aplicare depinde de nivelul de agresiune", a precizat Josep Borrell.
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News