Forțele speciale ruse au suferit pierderi uriașe în morți și răniți în războiul din Ucraina.
Membrii forțelor speciale primesc cea mai bună pregătire și sunt de obicei folosiți pentru operațiuni sensibile și cu grad ridicat de risc. În schimb, comandanții i-au desfășurat în Ucraina ca parte a infanteriei din primele linii. Adică în locurile unde au loc cele mai mari pierderi.
Utilizarea Spetsnaz pe linia frontului, potrivit informațiilor americane și analiștilor independenți, s-a datorat lipsei de încredere în capacitățile de luptă ale soldaților obișnuiți.
Astfel de metode au dus la epuizarea rapidă a comandourilor de elită, a schimbat dinamica războiului și a limitat sever capacitatea Moscovei de a conduce operațiuni speciale.
Cele trei brigăzi și-au pierdut 90%din oameni
Pierderile în rândurile Spetsnaz vor fi greu de înlocuit pentru Rusia. Potrivit estimărilor, până la trei brigăzi separate ale Spetsnaz au suferit pierderi de cel puțin 90%. Oficialii americani de informații cred că acest lucru va reduce eficacitatea unităților de elită nu numai în Ucraina, ci și în alte părți ale lumii unde rușii operează.
Soldații Spetsnaz urmează o pregătire specială, care, conform documentelor scurse, durează cel puțin 4 ani. Moscova ar putea avea astfel nevoie de până la zece ani pentru a reface aceste unități, scrie The Washington Post.
Documentele nu spun câți soldați din forțele speciale au fost uciși în Ucraina, dar de exemplu doar 125 din cei 900 inițiali au rămas activi în Brigada 346.
Documentele de informații scurse au fost găsite pe platforma Discord.
FBI a arestat recent un american de 21 de ani, fiind suspectat de „scurgere” de date secrete de la Pentagon.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News