Publicitate
Guvernul Viktor Orban a anunţat că doreşte să-şi plătească partea sa de sprijin pentru Ucraina.
Cu toate acestea, în locul împrumutului comun propus de conducerea UE, ajutorul acordat de Budapesta se va achita bilateral, şi nu prin creditele comune ale UE.
Cum justifică oficialii ungari decizia
”Ungaria este pregătită să contribuie la ajutarea Ucrainei, dar numai pe o bază bilaterală, pentru că împrumutul comun nu înseamnă altceva decât îndatorare comună și pierderea suveranității financiare”, a scris Balázs Orbán, directorul politic al premierului, pe pagina sa de Facebook.
„Am fost de acord, o dată, să ne asumăm o datorie comună , dar nici asta nu s-a dovedit a fi o poveste de succes. Prin urmare, Ungaria nu dorește să intre din nou pe această stradă! ", a adăugat. directorul politic al premierului.
Care ar putea fi motivul real al Budapestei
Sursa foto: facebook, Balázs Orbán
Decretul semnat de Viktor Orban mai prevede că ministrul de externe ungar Peter Szijjarto va trebui să înceapă discuţii cu Ucraina pentru a încheia un acord necesar pentru furnizarea asistenţei financiare Kievului.
Unul dintre motivele pentru care se insistă pentru alocarea sumelor de la nivel național este că Budapesta va putea decide ce tipuri de proiecte finanțează, dar mai ales unde vor fi trimise fondurile, fiind foarte posibil ca împrumuturile ungare să fie direcționate cu prioritate înspre zonele din Ucraina care se regăseau și pe fularul lui Viktor Orban.
Citește și: Orban, pus la colț în cazul ”Fularul”. Austria: Regatul Ungariei a încetat să mai existe acum 100 de ani
Pentru obţinerea fondurilor pentru acest credit, pe care Ucraina va trebui să îl ramburseze în 35 de ani, Comisia Europeană se va împrumuta de pe pieţele de capital.
Parlamentul European a aprobat un împrumut pentru Ucraina în valoare de 18 miliarde de euro.
Împrumutul trebuie acum aprobat în unanimitate de Consiliul UE de pe 6 decembrie înainte ca Comisia să poată aloca sprijin la începutul anului 2023 iar Budapesta a anunţat că nu va lua parte la împrumutul comun al UE.
Decizia Budapestei survine în contextul în care Bruxellesul se pregăteşte să ia o decizie privind îngheţarea de fonduri europene din cauza problemelor cu corupţia şi cu achiziţiile publice din această ţară, amintește Agerpres.
Bani de care Ungaria are nevoie mai mult ca oricând, în contextul inflaţiei galopante şi al unei monede naţionale în cădere liberă.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News