Ungaria: Guvernul Orban îşi consolidează dominaţia ideologică prin reforma universitară

S.I. Catalin |
Data publicării:
Sursă foto: Viktor Orban Facebook
Sursă foto: Viktor Orban Facebook

Ungaria urmează să adopte marţi o lege prin care se înfiinţează fundaţii care să preia conducerea universităţilor şi a instituţiilor culturale, un pas care, în opinia criticilor executivului de dreapta de la Budapesta, vizează extinderea amprentei sale ideologice, transmite Reuters.

În prezent, majoritatea universităţilor ungare sunt deţinute de stat, dar se bucură de un nivel ridicat de autonomie academică.

Proiectul de lege, elaborat de adjunctul prim-ministrului Viktor Orban, susţine că universităţile trebuie privatizate deoarece condiţiile moderne necesită o "regândire a rolului statului", iar fundaţiile vor gestiona instituţiile mai eficient.

Guvernul Orban va numi consilii de administraţie care să conducă fundaţiile, care vor controla active imobiliare substanţiale şi vor beneficia de fonduri UE în valoare de miliarde de euro, având, de asemenea, o influenţă considerabilă asupra activităţii cotidiene a universităţilor.

Guvernul va dota mai multe fundaţii folosind participaţiile la companiile publice considerate solide, precum MOL şi producătorul de medicamente Richter. De asemenea, va aloca peste un trilion de forinţi (3.3 miliarde de dolari), care pot fi recuperaţi din fonduri UE, pentru renovarea universităţilor.

Premierul Viktor Orban şi-a întărit controlul asupra unei mari părţi a vieţii publice, precum mass-media, educaţia şi cercetarea ştiinţifică, într-un context mai larg, în care urmăreşte să remodeleze cultura naţională.

Orban a prezentat schimbările într-un discurs din 2018, când a imaginat încorporarea sistemului său politic într-o nouă "eră culturală".

Guvernul său, care promovează ceea ce el numeşte valori creştine şi conservatoare, s-a opus puternic imigraţiei şi a limitat adopţiile de către homosexuali şi recunoaşterea legală a persoanelor transgender.

Criticii acestor politici consideră că această nouă lege este următorul său în extinderea influenţei sale ideologice şi a acaparării puterii.

"Aceasta face parte din războiul ideologic pe care Orban l-a declarat acum doi ani", a declarat Attila Chikan, profesor la Universitatea Corvinus din Budapesta şi fost ministru în primul guvern Orban."Nu fac niciun secret: vor să îşi asume puterea intelectuală, după cea politică şi economică".

Attila Chikan a menţionat că această decizie vine după ce guvernul a intensificat controlul asupra cercetării academice şi a forţat o şcoală liberală de top, Universitatea Central Europeană, să se mute la Viena în 2019.

Proiectul de lege ce urmează să fie votat în parlament marţi afirmă că "aşteptarea fundamentală este ca fundaţiile să apere în mod activ supravieţuirea şi bunăstarea naţiunii şi interesele de a-i îmbogăţi comorile intelectuale".

Fundaţiile care conduc unele instituţii culturale vor avea sarcini patriotice, ca de exemplu "întărirea identităţii naţionale".

Opoziţia a declarat că prin intermediul susţinătorilor partidului de guvernământ al lui Orban, Fidesz, şi chiar prin miniştri în consiliile de administraţie, Orban ar putea păstra un nivel de control asupra universităţilor şi după alegerile din 2022 şi le-ar putea submina autonomia.

Gergely Arato, deputat al partidului de opoziţie Coaliţia Democratică, a declarat că proiectul de lege va elimina "proprietatea, tradiţiile, comunitatea, cunoaşterea" poporului ungar şi le va oferi aliaţilor guvernamentali care controlează universităţile.

Guvernul susţine că universităţile vor beneficia de pe urma noului model. Istvan Stumpf, comisarul guvernamental responsabil cu aceste schimbări, a refuzat să acorde un interviu Reuters, precizeaza Agerpres.

În octombrie, studenţii de la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică au protestat faţă de impunerea unui consiliu numit de guvern, despre care protestatarii au afirmat că subminează autonomia şcolii. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel