Ungaria dă un semnal important pro-Iohannis. Budapesta transmite că e timpul ca „Europa de Est să dea noul secretar general al NATO”

Darius Muresan |
Data publicării:
Klaus Iohannis, în vizită la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, sursă foto: Administrația Prezidențială
Klaus Iohannis, în vizită la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, sursă foto: Administrația Prezidențială

''Nicio țară membră din Europa Centrală și de Est nu a delegat un secretar general la NATO în întreaga sa istorie, prin urmare ar fi timpul, având în vedere în special faptul că principala provocare de securitate vine din această direcție'', a declarat miercuri, la Bruxelles, ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, citat de Agerpres și MTI.

Ministerul de Externe de la Budapesta l-a citat pe Szijjarto, care a subliniat că Ungaria susține consolidarea orientării estice a NATO și speră că ''acest lucru se va reflecta și în persoana viitorului secretar general''.

Szijjarto a explicat că ''o mare parte din țările din Europa Centrală și de Est sunt membre NATO de douăzeci sau douăzeci și cinci de ani'', adăugând că este timpul ca propunerea sa privind viitorul secretar general ''să fie luată în considerare''. El a subliniat că este ''clar'' că ''o parte semnificativă a membrilor îl sprijină pe premierul olandez în exercițiu, Mark Rutte, pentru acest post''.

''Dar Ungaria nu va urma acest exemplu, deoarece NATO este o alianță de apărare în care liderii trebuie să aibă încredere la cel mai înalt nivel''. ''Noi, maghiarii, nu putem avea încredere într-un om, nu la cel mai înalt nivel, ci la orice nivel, care a vorbit anterior despre îngenuncherea Ungariei... Cred că acest lucru este clar pentru toată lumea'', a punctat șeful diplomației ungare.

Szijjarto a menționat că unele state membre au ezitat, adăugând că ''nominalizarea președintelui român, Klaus Iohannis, a creat o nouă situație''.

''Ne bucurăm să vedem un candidat din Europa Centrală'', a adăugat ministrul ungar.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel