Ungaria susţine iniţiativa lui Merkel pentru crearea unei armate comune a UE

S.I. Catalin |
Data publicării:

Ungaria este favorabilă sporirii capacităţii de apărare a Uniunii Europene şi cere Europei să facă mai mult în această privinţă, a afirmat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, care a reacţionat astfel la un apel recent al cancelarului german Angela Merkel pentru crearea unei armate comune a UE.

Oficialul ungar a spus, de asemenea, că ţara sa a prezentat în trecut o propunere similară. Totuşi, ca membră a NATO, Ungaria consideră că este important să se evite orice paralelă între o potenţială armată a UE şi Alianţa Nord-Atlantică - a accentuat Szijjarto, informează Reuters.

Acesta a adăugat că o armată a UE este necesară pentru a se apăra de ameninţările externe cu care se confruntă blocul comunitar, cum este cazul imigraţiei ilegale.

Astfel, Ungaria se alătură grupului de state care care doresc înfiinţarea unei armate europene.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat recent că Europa nu va putea să se apere fără ''o armată europeană adevărată'', iar preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, fost premier al Luxemburgului, este de mult timp un susţinător vocal al ideii că Uniunea Europeană trebuie să aibă o capacitate de apărare comună suplimentară, separată de NATO, alianţă dominată de SUA.

Unii lideri europeni împărtăşesc opinia Marii Britanii - ţară care se va retrage din Uniunea Europeană la finalul lui martie 2019 - potrivit căreia un rol militar mai pregnant al Uniunii Europene ar putea submina NATO. Totuşi, majoritatea statelor membre UE au convenit în decembrie anul trecut să coopereze cu privire la finanţarea şi dezvoltarea forţelor lor armate.

Un Fond european pentru apărare urmează să fie înfiinţat în 2019 pentru a dezvolta capacităţile militare ale statelor membre şi a promova independenţa strategică a UE. Parisul a iniţiat paralel cu opt parteneri un grup european de intervenţie destinat să poată întreprinde rapid o operaţiune militară, o evacuare într-o ţară în război sau să ofere asistenţă în caz de catastrofă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel