Programul “Zrinyi” se bucură de un sprijin guvernamental fără precedent și are ca scop instruirea și echiparea modernă a armatei maghiare astfel încât acesta să devină un factor cheie în regiune și, simultan, să contribuie la dezvoltarea economică a țării.
Potrivit generalului ungar, la sfârșitul programului “Zrinyi”, Forțele Armate din Ungaria vor fi capabile să gestioneze nu doar un conflict tradițional, ci vor fi pregătite pentru toate formele de amenințări și provocări militare, de la amenințări hibride, război cibernetic, răspunsuri la atacuri cu arme de distrugere în masă și rachete balistice, doar cu resursele și abilitățile naționale.
Întreaga forță armată va fi modernizată
Programul “Zrinyi” are un caracter cuprinzător, care vizează modernizarea întregii forțe armate maghiare, guvernul angajându-se să investească aproximativ 10 miliarde de euro în decurs de zece ani, din 2017 până în 2026.
Pentru modernizarea capabilităților de transport ale Forțelor Aeriene, au fost deja cumpărate două Airbus A319, două Dassault Falcon 7X, iar o aeronavă de transport de marfă va fi achiziționată ulterior, decizia fiind în așteptare.
Pentru pregătirea piloților, au fost achiziționate două avioane ușoare Zlin 242L și două avioane Zlin 143 LSi.
Înlocuirea elicopterelor de transport Mi-8 și a celor de luptă Mi-24 din Rusia, uzate fizic și moral, se face prin colaborarea cu Airbus, cu care a fost semnat un contract pentru achiziționarea a 20 de elicoptere ușoare de transport H145M și a 16 elicoptere de transport mediu H225M. Ambele tipuri de aeronave au un pachet de integrare a sistemelor de armament. Nouă elicoptere ușoare au ajuns deja, iar restul vor fi livrate până la sfârșitul anului 2021. Se așteaptă ca livrarea H225M să înceapă în 2023 și să fie finalizată până în 2025.
Mijloacele de luptă ale Forțelor Trerestre vor fi aproape complet înlocuite
Mijloacele de luptă ale Forțelor Terestre vor fi aproape complet înlocuite. În 2018, Brigada Forțelor Speciale a primit 12 vehicule ușoare off-road Polaris MRZR. În același an, a fost semnat un contract cu KMW (Krauss-Maffei Wegmann) pentru achiziționarea a 44 de tancuri de luptă de bază Leopard 2A7+ (versiunea locală 2A7HU), 24 de obuziere autopropulsate Panzerhaubitze 2000, cinci vehicule de geniu WiSENT și trei sisteme de pontoane Leguan 2, toate pe șasiul Leopard 2.
De asemenea, în 2020 au fost achiziționate în leasing 12 tancuri reparate Leopard 2A4 (2A4HU), care sunt folosite pentru antrenament și a fost semnat semnat contractul de aproximativ 2 miliarde de euro cu Rheinmetall pentru 218 vehicule de luptă pentru infanterie Lynx KF41 echipate cu turela Lance de 30 mm și nouă vehicule blindate de recuperare Buffalo. Contractul include și piese de schimb și simulatoare, însă cel mai important este faptul că, din cele 218 vehicule, cele mai multe (172) vor fi construite în Ungaria, la fabrica din Zalaegerszeg care se construiește în acest scop și care va deține inclusiv o pistă de testare.
“Viitoarea armată a Ungariei va avea supremația necesară în domeniul informației și al luării deciziilor. Ne vom baza pe militarii noștri profesioniști aflați în serviciu activ, precum și pe forțele de rezervă voluntare. În acest fel, vom putea să ne atingem obiectivele în cadrul național și aliat”, a mai declarat generalul Ferenc Korom.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News