A explodat un obuzier. Un tun autopropusat Zuzana 2 a explodat și a luat foc în Slovacia, chiar în timpul testelor finale înainte de livrarea către Ucraina

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Obuzier autopropulsat Zuzana 2. Sursa foto: Compania KONŠTRUKTA - Defence.
Obuzier autopropulsat Zuzana 2. Sursa foto: Compania KONŠTRUKTA - Defence.

Presa slovacă a informat că, în dimineața zilei de 25.02.2025, un tun autopropulsat de tip Zuzana 2, produs în Slovacia pentru Forțele Armate ale Ucrainei, a explodat în timpul testelor efectuate la Institutul Militar Tehnic din Zagorie. Doi angajați ai companiei Konstrukta-Defense au fost răniți în timpul incidentului.

Potrivit cotidianului slovac Dennik N, explozia s-a produs în timpul tragerilor planificate înaintea predării către beneficiar.

Ministrul slovac al apărării, Robert Kalinak, a confirmat incidentul și a precizat că cei doi angajați au suferit răni de diverse gravități, dar viața acestora nu este pusă în pericol.

După cum a declarat Kalinak, deocamdată, nu se știe cauza producerii exploziei, evenimentul fiind în curs de investigare. Obuzierul a tras de trei ori, dar la a patra încercare, încărcarea de pulbere reziduală se pare că a început să ardă.

„Odată ce incendiul a început, rezervoarele pline de combustibil au contribuit la incendiu. Până în prezent, nu a fost posibilă stabilirea cu exactitate a cauzelor acestui eveniment extraordinar. Deocamdată, nu se poate spune dacă a existat o defecțiune a încărcăturilor cu pulbere, a muniției sau a sistemului de arme în sine”, a menționat ministrul slovac al apărării.

“O informație foarte importantă constă în faptul că nu a existat nicio explozie a muniției în sine. Acest lucru ar fi avut consecințe mult mai grave. A fost un incendiu cauzat de aprinderea încărcăturii de pulbere”, a concluzionat Kalinak.

 

Slovacia livrează Ucrainei 16 tunuri autopropulsate Zuzana 2

 

Comentariul autorului: În prezent, societatea Konstrukta-Defense din Slovacia implementează un contract privind furnizarea către Ucraina a 16 tunuri autopropulsate Zuzana 2. Acesta este finanțat în comun de Norvegia, Danemarca și Germania, cu peste 90 de milioane de euro.

Calendarul livrărilor prevedea furnizarea către armata ucraineană a două tunuri de acest tip în 2023, altor opt în 2024 și ultimelor șase în 2025. Deocamdată, nu se știe cu certitudine câte tunuri Zuzana 2 au fost predate efectiv beneficiarului ucrainean.

Transportul sistemelor de tip Zuzana-2 ale Slovaciei către Ucraina

Anterior, în luna iunie 2022, între Slovacia și Ucraina a fost încheiat un contract comercial privind livrarea unei baterii formate din opt tunuri autopropulsate Zuzana 2. Primele patru unități au fost predate în luna august 2022, iar următoarele patru în ianuarie 2023.

Tunurile de producție slovacă au calibrul de 155 de milimetri, folosit de artileria din statele membre NATO.

Zuzana 2 reprezintă o versiune îmbunătățită a tunurilor autopropulsate Zuzana. Acestea sunt amplasate pe un șasiu pe roți 8×8 și sunt dotate cu un sistem automatizat de încărcare și conducere a focului. Zuzana 2 poate lansa șase proiectile pe minut asupra unor ținte aflate la distanțe de până la 40 de kilometri.

CITEȘTE ȘI: Slovacia va preda Ucrainei 8 tunuri autopropulsate Zuzana 2. Alte șase obuziere vor fi livrate în 2025

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel