Pantsir-S1, cel mai bun prieten al lui Putin. Un alt sistem antiaerian a fost observat lângă reședința lui Putin de la Valdai (Foto)

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Pantsir-S1 / Dmitriy Fomin, flickr
Pantsir-S1 / Dmitriy Fomin, flickr

La doar 6 kilometri de reședința președintelui rus Vladimir Putin , în localitatea Yascherovo, regiunea Novgorod din Federația Rusă, armata a instalat sistemul antiaerian Pantsir-S1.

Potrivit publicației ”Agenția”, citată de Meduza și Novayagazeta, sistemul de rachete și tunuri antiaeriene Pantsir-S1 a fost instalat în urmă cu câteva săptămâni în Yascherovo, unul dintre cele două sate cele mai apropiate de reședința lui Putin.

Potrivit publicației, sistemul este în serviciu de luptă, cel puțin trei soldați sunt în permanență în apropiere, iar antena stației radar este în funcțiune.

”Agenția” susține că a primit fotografia de la un locuitor al localității Valdai. Potrivit autorului imaginii, sistemul de apărare aeriană a fost instalat la Yascherovo la scurt timp după atacul cu drone asupra aerodromurilor militare rusești din interiorul țării.

Publicația subliniază că în apropierea localității Yascherovo nu există infrastructură critică, facilități strategice, întreprinderi mari sau concentrații mari de echipamente și personal militar.

Media rusă scrie că, încă din perioada sovietică în această zonă au fost desfășurate sisteme staționare de apărare aeriană, făcând referire la Regimentul 42 de rachete antiaeriene, staționat în locația Valdai-4.

„Agenția” scrie că reședința lui Putin de la Valdai, deși este numită oficială, nu îndeplinește funcții reprezentative - este mai cunoscută ca loc de petrecere a timpului liber pentru președintele rus, rudele și prietenii săi. În special, există petreceri private, cu participarea vedetelor și a invitaților VIP.

Sistemele Pantsir-S1 erau ținta favorită a dronelor turcești Bayraktar TB-2, care, în 2020, ar fi distrus cel puțin 23 de sisteme antiaeriene Pantsir-S1 în timpul conflictelor militare din Siria și Libia.

Ulterior, Rusia a dezvoltat versiunea modernizată - Pantsir-S1M - denumit de propaganda rusă ca „ucigașul de drone”. Rușii susţin că noul Pantsir-S1M poate intercepta „toate tipurile de UAV, inclusiv pe cele de luptă’’.

Reamintim că recent sistemele Pantsir-S1 au fost instalate pe acoperișurile mai multor clădiri din Moscova, în special pe acoperișul Ministerului Apărării și la mică distanță de autostrada Rublevsky de lângă Moscova, unde locuiește elita rusă.

Un alt complex a fost instalat pe acoperișul Departamentului de Educație din Districtul Central din Moscova.

De asemenea, Pantsir-S1 a fost observat și la 10 km de reședința lui Putin de lângă Moscova, scrie și RBC-Ucraina.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel