Potrivit biroului de presă al Serviciului Graniței de Stat din Ucraina, incidentul a avut loc în timpul salturilor cu parașuta executate dintr-un elicopter deasupra Insulei Șerpilor (situată la aproximativ 45 km nord-est de Sulina). O rafală puternică de vânt a purtat parașutistul departe de insulă, acesta fiind forțat să aterizeze în mare.
Oficialii ucrainei au precizat că toate forțele componentelor navale și aeriene aflate în apropiere au fost implicate în căutarea parașutismului, inclusiv Postul de observare tehnică și supraveghere a farului insulei.
O vedetă rapidă proiect “Grif”, din cadrul Detașamentului de Grăniceri Izmail, a reușit să găsească parașutistul în larg, la sud de insulă, la o distanță de peste un kilometru și jumătate de aceasta.
Militarul a petrecut mai mult de două ore în apa mării susținut de echipamentul special de plutire din dotare. Acesta a fost ridicat fără probleme la bordul navei, transportat la bază și predat medicilor pentru examinare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News