Un nou pas în direcția războiului: Republicile separatiste din estul Ucrainei au anunțat mobilizarea generală

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:
Combatanţi separatişti pro-ruşi în regiunea Doneţk, estul Ucrainei.
Combatanţi separatişti pro-ruşi în regiunea Doneţk, estul Ucrainei.

În dimineața de 19 februarie, liderii republicilor separatiste Donețk și Lugansk din estul Ucrainei au decretat mobilizarea generală.

Publicitate

Conform decretelor în acest sens, emise în cele două republici, vor fi recrutați cetățeni și rechiziționate echipamente pentru a satisface nevoile „forțelor armate și altor formațiuni și corpuri militare”, urmând, totodată, ca „economia să fie trecută la activitate pe timp de război, din cauza amenințării imediate de agresiune din partea Forțelor Armate ale Ucrainei”.

Cei doi lideri separatiști par să fi pus ”carul înaintea boilor”, deoarece s-au trezit că le pleacă oamenii apți de luptă de pe teritoriul republicilor, după ce, pe 18 februarie, cu o zi înainte de mobilizare anunțaseră „evacuarea centralizată în masă” a populației civile (primii fiind femeile, copiii și persoanele în vârstă), care ar urma să fie relocată în regiunea Rostov din Rusia.

Potrivit publicației ucrainene Mil.in.ua, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat guvernului să asigure de urgență plata a 10.000 de ruble fiecărui refugiat din Donbass, care sosește în regiunea Rostov.

Dar, în spatele decretului de mobilizare, nu se ascunde doar simpla încorporare forțată a bărbaților cu vârsta între 18 și 55 de ani, ci însăși blocarea într-o zonă de luptă a unei părți mult mai mari a populației, sub pretextul trecerii economiei la starea de război.

Cu alte cuvinte, prin decretele de mobilizare, nu se mai garantează „evacuarea în masă” a populației civile, mulți oameni urmând să rămână prizonieri într-o zonă de război, probabil, pentru a se invoca genocidul la adresa lor.

Între timp, situația de securitate în sud-estul Ucrainei se degradează, parcă după un scenariu bine pus la punct.

Pe 17 februarie, forțele separatiste au intensificat bombardamentele, fiind lovită o grădiniță și un liceu aflate în teritoriul controlat de Ucraina, scopul fiind o ripostă din partea trupelor ucrainene. Pe 18 februarie, a fost bombardat un convoi umanitar al ONU, pentru ca în seara aceleiași zile, o conductă de petrol să explodeze pe teritoriul republicii separatiste Lugansk.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel