Publicitate
Turcii precizează că în timpul vizitei ministrului grec de externe Nikos Dendias, care a participat la Ankara la discuții despre tensiunile dintre cele două state, Grecia ar fi încălcat apele teritoriale ale Turciei.
Cotidianul turc Hurriyet precizează că în timpul vizitei șefului diplomației elene, Atena a emis o notificare maritimă (Navtex) prin care anunța că vor fi efectuate cercetări științifice în perioada 15-18 aprilie în estul Mediteranei, la sud-est de insula Creta.
Turcia a emis imediat o altă notificare maritimă precizând că una din regiunile menționate de greci se află pe platoul ei continental.
Potrivit sursei citate, lucrările au fost operate de nava franceză de cercetare seismică L'Atalante, care era escortată de fregata elenă Elli. Turcii precizează că nave militare ale Ankarei s-au deplasat în zonă și ar fi „îndepărtat fregata elenă și nava de cercetare științifică franceză”.
Cotidianul turc afirmă că deși cele două nave nu au părăsit imediat zona, într-un final acestea au ieșit din apele teritoriale ale Turciei. Sursa menționată afirmă că ieri, 18 aprilie 2021, nava franceză nu a mai intrat în apele teritoriale ale Ankarei.
Pe de altă parte presa din Grecia subliniază că cele două nave se aflau în apele internaționale.
Grecia și Turcia, state membre NATO, revendică zone din Mediterana de Est
Grecia și Turcia își dispută mai multe teritorii în Marea Mediterană, ambele revendicând zone cu importante resurse naturale.
Amintim că situația a degenerat după ce Turcia a organizat în aceste ultime luni mai multe misiuni de explorare a resurselor de gaz în apele disputate din Mediterană, provocând o criză diplomatică de o amploare nemaiîntâlnită din 1996, an în care cele două ţări s-au aflat în pragul unui război. Între cele două state au existat mai multe incidente militare, NATO reușind să calmeze situația.
Reprezentanții celor două state s-au întâlnit pe data de 25 ianuarie, pentru prima oară după cinci ani, pentru a discuta delimitarea zonelor maritime şi drepturile asupra zăcămintelor de hidrocarburi din estul Mediteranei iar luna aceasta au avut o nouă întâlnire.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News