În timp ce societăţile care exportă arme sunt în general supuse unor controale stricte din partea guvernelor, firmele care propun material de supraveghere nu fac obiectul niciunui "control la nivel mondial sau naţional", a spus raportorul special al ONU pentru libertatea de opinie şi de expresie, David Kaye.
Într-un nou raport prezentat Consiliului drepturilor omului la Geneva, el a prezentat o listă de produse - de la cele pentru intruziune informatică la instrumente de piratare a mobilelor - pe care statele le pot cumpăra pentru a-i spiona pe opozanţi, jurnalişti sau militanţi. El a calificat sectorul supravegherii drept un "domeniu fără reguli" în care societăţile se autoreglementează în absenţa controalelor serioase privind exporturile.
David Kaye a menţionat două companii care şi-au publicat propriile reguli de bună conduită dar care, potrivit lui, "evocă de o manieră vagă necesitatea de a respecta drepturile omului". Este vorba despre societatea Hacking Team, cu sediul la Milano, care potrivit site-ului său de internet este specializată în "securitate ofensivă", şi de societatea israeliană NSO Group.
Într-un mesaj trimis AFP, o purtătoare de cuvânt a NSO Group a precizat că tehnologia dezvoltată de această societate "ajută la prevenirea atacurilor teroriste, la lupta împotriva reţelelor de trafic de droguri şi de prostituţie şi la salvarea copiilor răpiţi, dar este un instrument care nu trebuie să fie utilizat împotriva militanţilor pentru drepturile omului sau a disidenţilor politici". "Este motivul pentru care am ridicat atât de mult ştacheta pentru a accepta un client", a spus ea. Comitetul de etică al societăţii "poate bloca o vânzare (...) în pofida interesului său comercial".
Instrumentele de supraveghere, arma guvernanților
Cealaltă societate, Hacking Team, nu a o oferit până acum o reacţie, notează AFP. Kaye recunoaşte că instituirea unui cadru juridic internaţional pentru a gestiona producţia şi exportul de tehnologii de supraveghere va necesita timp.
"Până atunci, un mare număr de jurnalişti, militanţi, apărători ai drepturilor omului şi opozanţi politici vor fi la mila guvernelor încurajate de marea varietate a instrumentelor de supraveghere aflate la dispoziţia lor", a adăugat el.
Expertul a apreciat că societăţile ar trebui "să înceteze imediat vânzarea şi transferul" acestor tehnologii până când ele vor satisface criterii care dovedesc că niciunul din produsele lor nu încalcă drepturile omului.
Raportorii speciali sunt experţi independenţi care nu vorbesc în numele ONU, dar comunică Naţiunilor Unite rezultatele cercetărilor lor, notează AFP.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News