Publicitate
În acest moment nu se știu motivele pentru care elicopterul, model AH-64 Apache, a fost nevoit să aterizeze pe terenul agricol, chiar în apropierea drumului județean care duce în comuna Pecineaga, precizează site-ul de ştiri Constantă News.ro.
Primarul comunei, Stan Niculae, spune că nu au avut loc incidente neplăcute, nu a fost nimeni rănit și niciunul dintre localnici nu a suferit pagube materiale.
Incidentul a fost filmat de cei care treceau pe drumul județean, fiind chiar luat în râs de către unii dintre participanții la trafic, care i-au întrebat pe militarii americani desemnați să păzească aparatul daca nu cumva au rămas fără benzină și au nevoie de combustibil.
În 2019 un tanc al US Army, care participa la exercițiul Saber Guardian 19, a intrat într-o zonă agricolă
Zona în cauză nu era situată pe traseul de deplasare convenit cu autoritățile locale și cu agenții economici care au în proprietate terenuri în zonă
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News