Publicitate
“Pe 09 octombrie, în Regiunea Rostov, un avion de tip Su-24 s-a prăbușit în timp ce venea la aterizare, după efectuarea unui zbor de instrucție. Echipajul aeronavei a reușit să se catapulteze”, se arată într-un comunicat de presă preluat de agenția Interfax.
“Potrivit datelor preliminare, se pare că accidentul a fost provocat de o problemă tehnică”, au precizat reprezentanții regiunii.
După cum au menționat militarii ruși, avionul a căzut într-o zonă nelocuită, la aproximativ 100 de km de granița cu Ucraina și nu sunt pagube la sol.
Forțele Serviciului de căutare-salvare au recuperat echipajul avionului și l-au transportat pe aerodromul de dislocare permanentă. Viața membrilor acestuia nu este pusă în pericol.
Despre eveniment a postat pe canalul Telegram și Anton Gherașcenko, consilier al ministrului ucrainean de interne:
”O aterizare dură a unui Su-24 a avut loc pe un câmp undeva în regiunea Rostov.
Rușii scriu că avionul nu purta arme și era destinat zborurilor de antrenament. Piloții, din păcate, au ejectat”.
Comentariul autorului: Foarte probabil, bombardierul de front de tip Su-24 aparține Regimentului 11 Aviație Mixtă - Marinovka din cadrul Diviziei 4 Aviație Mixtă - Marinovka a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană - Rostov pe Don.
Regimentul este structurat în două escadrile de aviație, dotate cu 12 bombardiere Su-24M, respectiv 12 avioane de cercetare Su-24MR.
Ținând cont de faptul că regimentul este dislocat în proximitatea frontierei cu Ucraina, probabil că aeronavele acestuia îndeplinesc în mod curent misiuni în cadrul operației militare speciale aflate în curs de desfășurare pe teritoriul Ucrainei.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News