Un bărbat amenință că va detona o bombă în apropierea Capitoliului și cere ca Joe Biden să vină la Congres

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Un bărbat aflat la bordul unui autovehicul a ameninţat joi că va detona o bombă în apropierea Capitoliului, provocând desfăşurarea unui puternic dispozitiv de securitate în jurul Congresului american, unde amintirile asaltului de la 6 ianuarie şi atacului cu maşina din aprilie rămân vii, relatează Agerpres, citând AFP.


"Şoferul camionetei i-a spus agentului care a venit la faţa locului că are o bombă şi părea, potrivit agentului, că avea un detonator în mână", a declarat şeful poliţiei Capitoliului, Thomas Manger.

"Nu ştim care sunt motivaţiile în acest stadiu", a precizat el.

Un bărbat ras în cap şi cu barbă, care pare a fi suspectul, a postat un video pe Facebook pe un cont în numele lui Ray Roseberry, proferând ameninţări.

"Nu mă voi mişca de aici", afirma bărbatul în înregistrare. "Trageţi asupra mea", mai spune el sfidător. "Trebuie să-l aducă aici pe Joe Biden", afirmă bărbatul.

Toate imobilele din împrejurimi au fost evacuate potrivit poliţiei, în special Curtea supremă şi sediul Partidului republican.

"În jurul orei 09.15 în această dimineaţă, un bărbat într-un pick-up negru a condus pe trotoar în faţa Congresului", a explicat Thomas Manger într-o conferinţă de presă.

Congresul nu se reuneşte în această săptămână de vacanţă parlamentară, dar angajaţii şi asistenţii parlamentari frecventează incinta Capitoliului.

 

Casa Albă supraveghează situația



Casa Albă a anunţat că "supraveghează situaţia" şi că este informată cu regularitate de poliţie.

Numeroase vehicule ale forţelor de ordine şi ambulanţe au fost poziţionate în jurul prânzului în perimetrul Capitoliului, iar FBI-ul şi poliţia din Washington se află la faţa locului împreună cu poliţia Capitoliului.

Forţele de ordine au cerut evitarea zonei din jurul bibliotecii Congresului, care se află vizavi de Congres, de partea cealaltă a unei străzi.

"Echipa mea şi imobilul nostru din apropierea vehiculului au fost evacuate în siguranţă", a postat pe Twitter o deputată democrată din Camera Reprezentanţilor, Raja Krishnamoorthi.

Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a spus că a fost informată privind această "situaţie care evoluează" şi a anunţat că poliţia capitalei federale va coopera cu alte forţe prezente la faţa locului.

Metroul din Washington a anunţat că trenurile sale vor evita oprirea în staţia Capitol South, "din cauza unei anchete a poliţiei".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel