“Mijloacele rusești pentru controlul spațiului aerian au descoperit două ținte aeriene, care se apropiau de granița de stat. Pentru interceptarea acestora au fost ridicat în aer un avion de vânătoare de tip Su-27 din compunerea forțelor aflate în serviciu pentru apărarea antiaeriană din cadrul Regiunii Militare Vest. Echipajul avionului de vânătoare rusesc a identificat țintele aeriene ca fiind bombardiere strageice B-1B din cadrul Forțelor Aeriene ale SUA și le-a escortat deasupra acvatoriului Mării Baltice”, se arată într-un comunicat de presă al CNCA, preluat de agenția de presă TASS.
“Frontiera de stat a Federației Ruse nu a fost încălcată. După îndepărtarea avioanelor străine, avionul de vânătoare rusesc a revenit pe aerodromul de dislocare permanentă. Zborul avionului Su-27 s-a desfășurat în strictă conformitate cu regulile internaționale de întrebuințare a spațiului aerian”, au precizat reprezentanții CNCA.
Comentariul autorului: Probabil, interceptarea bombardierelor strategice americane s- a produs în apropierea frontierei ruse din Regiunea Kaliningrad. Avionul rusesc de vânătoare Su-27 aparține Aviației navale a Flotei ruse din Marea Baltică.
Bombardierele strategice americane de tip B-1B, care au zburat deasupra Mării Baltice, fac parte din grupul de aviație dislocat temporar în cadrul Bazei Aeriene Erland din zona centrală a Norvegiei. Pe 22 februarie, pe teritoriul norvegian au fost dislocate patru avioane de acest tip.
Primul zbor al acestora a fost efectuat pe 26 februarie, deasupra Mării Norvegiei. La acea dată, două bombardiere B-1B au zburat împreună cu avioane de vânătoare de tip F-35 aparținând Forțelor Aeriene ale Norvegiei.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News