,,Pe 12 august, în timp ce efectua un zbor de antrenament în Regiunea Kaliningrad, un avion de vânătoare de tip Su-30 s-a prăbușit într-o zonă nelocuită”, se arată într-un comunicat de presă al Regiunii Militare Vest, preluat de agenția Tass.
După cum au precizat reprezentanții militari ruși, zborul a fost efectuat fără armament la bord.
,,Membrii echipajului aeronavei și-au pierdut viața. Din informații preliminare rezultă faptul că accidentul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice”, au menționat reprezentanții Serviciului de presă.
Avionul de vânătoare Su-30 este o aeronavă grea, de producție rusească, cu două locuri. La jumătatea anilor 1990, pe baza avionului de vânătoare Su-30 a fost realizată o versiune pentru export, care a primit denumirea Su-30K.
Comentariul autorului: Probabil că avionul de vânătoare prăbușit în Regiunea Kaliningrad este unul de tip Su-30SM și aparține Regimentului 4 Aviație de Asalt - Chernyakhovsk al Diviziei 34 Aviație Mixtă din cadrul Flotei ruse din Marea Baltică.
În compunerea regimentului se află opt avioane de acest tip, cu numere de bord albastre de la 70 la 77, care au fost primite în dotare în perioada 2016-2018.
Regimentul mai dispune și de 10 avioane moderne de tip Su-30SM2, furnizate în perioada 2022-2023.
Cu cele 18 aeronave de tip Su-30SM(2), în cadrul regimentului a fost completată o escadrilă (12 aeronave) și a început formarea celei de-a doua. Anterior, regimentul a fost dotat cu avioane de bombardament și cercetare de tip Su-24M și Su-24MR.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News