Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat în zona Vârfului Mădăraş

S.I. Catalin |
Data publicării:

Un avion de mici dimensiuni, care împrăştia substanţă antirabică, a aterizat forţat în zona Vârfului Mădăraş din judeţul Harghita şi se pare că a luat foc, dar pilotul şi copilotul au reuşit să se evacueze, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

La bord se aflau pilotul şi copilotul, care s-au evacuat imediat. Ambele persoane sunt conştiente, fără răni grave şi urmează să fie evaluaţi de către echipajele medicale", a precizat sursa citată.

Având în vedere altitudinea mare la care a avut loc incidentul, se deplasează 3 echipaje de salvatori cu mijloace 4x4, a mai precizat IGSU.

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a adăugat că spre locul accidentului se deplasează şi echipaje de la Salvamont şi Jandarmeria Montană.

Un elicopter SMURD s-a deplasat spre locul unde un avion utilitar a aterizat forţat, după care a luat foc, pentru a-i recupera pe pilotul şi copilotul care s-au autoevacuat, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).


DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel