Un australian acuzat de spionaj, arestat în China

Eduard Pascu |
Data publicării:

"Un cadru universitar australian bănuit de spionaj a fost arestat în China (...) şi este deţinut în condiţii grele", a anunţat marţi şefa diplomaţiei de la Canberra, Marise Payne, ceea ce nu face decât să crească tensiunile deja existente între cele două ţări, informează AP şi Reuters.

Yang Hengjun, un militant în favoarea democraţiei, este reţinut de mai multe luni la Beijing, fără niciun capăt de acuzare. Potrivit ministrului australian de externe, scriitorul a fost arestat oficial pe 23 august. Yang, în vârstă de 53 de ani, a fost reţinut în ianuarie, în momentul în care aştepta transferul spre Shanghai, după ce aterizase de la New York. "Starea sănătăţii lui ne îngrijorează foarte serios, la fel şi condiţiile în care este deţinut", se arată în comunicatul de la Canberra.

Vizite interzise



"Dacă dr. Yang este deţinut din cauza convingerilor sale politice, trebuie să fie eliberat", mai scrie Marise Payne. "Ne aşteptăm ca standardele fundamentale ale justiţiei şi corectitudinea procedurală să fie respectate". Tăcerea aproape totală a autorităţilor chineze în acest caz şi refuzul de a permite deţinutului vizite consulare constituie puncte suplimentare de fricţiune în relaţia bilaterală australiano-chineză, care s-au deteriorat în mod vizibil în ultimele luni. În Australia există o preocupare crescândă faţă de amploarea influenţei Chinei în afacerile interne şi a sporirii prezenţei sale militare în Oceanul Pacific.

Dezvoltator imobiliar, interzis în Australia



Luni, o anchetă oficială a stabilit că un promotor imobiliar chinez care beneficiază de conexiuni puternice a predat 100.000 de dolari australieni (circa 68.000 dolari americani) la sediul partidului laburist australian de opoziţie, înaintea scrutinului din 2015. Este vorba de Huang Xiangmo, căruia i s-a interzis intrarea în Australia în luna februarie. În mod tradiţional, Australia s-a străduit să evite neînţelegerile cu China, principalul său partener comercial, dar comunicatul doamnei Payne este redactat în termeni destul de duri.

"Dr. Yang este reţinut la Beijing în condiţii dure fără inculpare, de peste 7 luni", a scris şefa diplomaţiei australiene. "De atunci, China nu a explicat motivele reţinerii lui Yang şi nu i-a permis accesul la cei care îl apără şi nici vizitele familiei", a adăugat ea. Marise Payne a informat că a ridicat de 5 ori această chestiune cu omologul său chinez, Wang Yi, direct şi prin scrisori.

Negustor al democrației



Iniţial, Yang Hengjun a fost reţinut "în arest la domiciliu într-un loc desemnat" şi a fost pus apoi în "detenţie infracţională", a declarat pentru AFP avocatul său.

În cea mai mare parte a scrierilor sale recente, Yang Hengjun a evitat să vorbească despre politica Chinei. El şi-a căpătat notorietatea la începutul anilor 2000, când a fost denumit "negustor ambulant al democraţiei". 

Vezi și: Bătălia geopolitică pentru Pacific. Statele Unite intenţionează să-şi dezvolte infrastructura militară din Australia

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel