Un alt Su-34 a fost doborât, Rusia ajungând la 25% din flotă pierdută. Cum se explică faptul că simultan mai pică și câte un Su-35

Ionel Copcea |
Data publicării:
Avion de bombardament Su-34, prezentat de ruși, în timp ce participă la așa-zisa „operație militară specială”, invadarea Ucrainei. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
Avion de bombardament Su-34, prezentat de ruși, în timp ce participă la așa-zisa „operație militară specială”, invadarea Ucrainei. Foto: Ministerul Apărării din Rusia

Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Forțele Aeriene ale Ucrainei au informat că, în noaptea de 02.03.2024, trupele ruse au continuat seria de atacuri combinate cu rachete și drone asupra unor ținte de pe teritoriul ucrainean.

Potrivit reprezentanților militari ucraineni, armata rusă a întrebuințat trei rachete dirijate cu bazare aeriană de tip Kh-59/Kh-35, care au fost lansate din Regiunile Herson și Donețk. De asemenea, au fost folosite 17 drone de atac de tip Shahed lansate din zona Primorsko-Akhtarsk de la Marea Azov și de la Balakleya din Peninsula Crimeea.

La respingerea atacului rusesc au participat unități de rachete antiaeriene din cadrul Forțelor Aeriene ale Ucrainei, precum și grupuri mobile de foc.

În timpul operațiunilor de luptă, 14 drone Shahed au fost distruse de apărarea antiaeriană în Regiunile Odesa, Mykolaiv, Zaporojie, Harkov și Dnipropetrovsk. Ca urmare a loviturilor rusești și a căderii resturilor de drone, în Regiunile Odesa și Harkov au fost înregistrate victime (morți și răniți).

După cum se mai precizează în comunicatul Forțelor Aeriene ale Ucrainei, în cursul zilei de vineri, 01 martie, în jurul orei 09:00, un avion rusesc de vânătoare- bombardament de tip Su-34 a fost doborât în direcția est, în timp ce încerca să atace pozițiile ucrainene cu bombe de aviație dirijate.

Comentariul autorului: Pe frontul din Ucraina, luna martie a început în nota în care s-a încheiat și luna februarie, care poate fi considerată una dintre perioadele cele mai întunecate ale războiului, în ceea ce privește pierderile înregistrate de Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse.

Astfel, din datele prezentate de partea ucraineană rezultă că, pe parcursul lunii februarie au fost doborâte 13 aeronave rusești, dintre care 10 avioane de vânătoare-bombardament Su-34, două avioane de vânătoare Su-35S și un avion de avertizare timpurie și control A-50U.

 

Cum se explică faptul că simultan cu Su-34, mai pică și câte un Su-35

 

3. -imagine fara descriere- (su-35-1_31289500.jpg)

După cum se poate constata, cele mai grele pierderi au fost înregistrate de Aviația Tactică, în ceea ce privește aeronavele Su-34 și Su-35S, care, de regulă sunt întrebuințate în tandem. Astfel, bombardierele Su-34 lansează atacuri cu rachete și cu bombe de aviație adpatate prin montarea unor module de planare și dirijare, în timp ce avioanele de vânătoare Su-35S asigură sprijinul aerian al acestora.

Așa se explică și faptul că, în mai multe rânduri, au fost doborâte simultan avioane Su-34 și Su-35S.

În ceea ce privește avioanele de vânătoare bombardament Su-34, trebuie spus faptul că, teoretic, la sfârșitul anului 2023, Forțele Aerocosmice dispuneau de 148 de aeronave, în versiunile Su-34 și Su-34M. Dintre acestea, 32 de avioane au fost primite în baza unui contract din 2008, 92 conform contractului din 2012 și 24 în cadrul celui din 2020.

De asemenea, Forțele Aerocosmice, mai aveau la dispoziție alte șapte avioane prototip și din producția de preserie.

Practic însă, numărul efectiv de aeronave de acest tip aflate la dispoziția Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse era ceva mai mic, ținând cont de faptul că mai multe avioane au fost avariate de la începutul exploatării în anul 2008, în urma unor accidente aviatice și doborârii de către militarii ucraineni în timpul conflictului dintre cele două părți.

În principiu, în cadrul Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse au fost constituite 11 escadrile de bombardiere Su-34, formate din câte 12 avioane fiecare.

 

Rusia a pierdut de la începutul invaziei 25% din flota sa de Su-34

 

2. -imagine fara descriere- (avion-doborat-su-34_44159400.jpeg)

Trei dintre acestea aparțin Regiunii Militare Sud (Regimentul 559 Aviație de Bombardament - Morozovsk), trei Regiunii Militare Est (Regimentul 277 Aviație de Bombardament - Khurba), două Regiunii Militare Vest (Regimentul 47 Aviație de Bombardament - Voronezh), două Regiunii Militare Centru (Regimentul 2 Aviație de Bombardament - Shagol) și una Centrului 4 pentru testarea la trupe și pregătirea personalului de zbor din Lipețk. De asemenea, Centrul pentru teste de zbor din Akhtubinsk are în dotare patru avioane de tip Su-34.

În total, de la începutul invaziei militare rusești în Ucraina (24 februarie 2022), Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse au pierdut aproximativ 25% din parcul de aeronave Su-34. Astfel, în perioada 2022-2023, se pare că au fost doborâte peste 25 de avioane de acest tip, la care trebuie adăugate cele 10 aeronave distruse în a doua parte a lunii februarie 2024.

Probabil că, numărul de avioane operaționale de tip Su-34 deținute în prezent de Forțele Aerocosmice rusești a scăzut sub 100 de aeronave.

În orice caz, evoluțiile înregistrate în ultimele săptămâni în conflictul din Ucraina arată faptul că partea rusă trebuie să schimbe tacticile și procedurile de întrebuințare în luptă a avioanelor de vânătoare-bombardament Su-34, care s-au dovedit catastrofale, pe fondul încercării trupelor rusești de a prelua inițiativa strategică și de a desfășura acțiuni ofensive pe toată linia frontului, care măsoară aproximativ 2.000 de kilometri.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel