Decizie istorică în SUA. Ajutorul militar pentru Ucraina a fost votat în Camera Reprezentanților. O uriașă gură de oxigen pentru forțele Kievului

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Decizia președintelui republican al Camerei Reprezentanților de a supune la vot legea care ar debloca ajutorul militar pentru Ucraina este, practic, un moment decisiv pentru războiul de apărare al Ucrainei în fața agresiunii ruse.

UPDATE: Camera Reprezentanților a SUA, controlată de republicani, a adoptat sâmbătă primul dintr-o serie de proiecte de lege dintr-un pachet legislativ de 95 de miliarde de dolari care oferă asistență în materie de securitate Ucrainei, Israelului și Taiwanului.

"Dacă nu acționăm acum, consecințele vor fi devastatoare. Nu e un cec în alb pentru Ucraina", a declarat Mike Johnson, la câteva minute după votul din plenul Camerei.

Votul a fost 311 la 112 în favoarea ajutorului acordat Ucrainei, peste 50% din republicani votând împotriva acestuia (101 pentru, 112 împotrivă și un vot prezent, adică o abținere) .

Camera a aprobat asistența pentru Israel, cu 366 la 58; și Taiwan, cu 385 la 34 și o abținere.

Pachetul legislativ merge la Senat, unde democrații au majoritatea, pentru a fi supus la vot.

Știrea inițială:

Mike Johnson asigura zlilele trecute că vor fi suficiente voturi pentru a trece pachetul legislativ privind ajutorul pentru Ucraina.

Rapoartele prezentate de oficialii americani i-au alarmat pe membrii Congresului și pe oficialii administrației Biden. Joi, directorul CIA William Burns a avertizat că, în absența unui ajutor suplimentar al SUA, Ucraina „ar putea pierde pe câmpul de luptă până la sfârșitul anului 2024”.

Strategia republicanului Johnson de a trece pachetul de ajutor extern, în ciuda obiecțiilor partidului său, va necesita sprijinul democraților.

Cu toate acestea, situația este mai complicată decât pare, remarcă NYT.

Deocamdată, democrații sunt dispuși să treacă cu vederea diferențele mari de abordare dintre ei și republicani și par să încline către susținerea ajutorului de 60,8 miliarde de dolari pentru Ucraina, propus de președintele Camerei.

 

Decizie istorică azi

Oricât s-ar strădui, Europa nu poate asigura nici măcar jumătate din asistența de securitate pentru Kiev, iar armele și muniția livrate de SUA sunt esențiale.

Putem spune că, dacă pachetul de sprijin pentru Ucraina nu va fi aprobat acum, probabilitatea ca frontul din Ucraina să se prăbușească va crește substanțial.

Moralul trupelor ucrainene este deja afectat întârzierea ajutorului american, iar o nouă amânare ar zdruncina decisiv capacitatea Kievului de a-și mobiliza militarii și populația civilă.

„Își dă seama că nu mai poate amâna”, a spus despre Mike Johnson, un parlamentar căruia Politico i-a acordat anonimatul pentru a discuta. „Lucrăm cu el de luni de zile pentru a încerca să-l convingem”.

În ultimele câteva luni, Casa Albă ( inclusiv șeful CIA Bill Burns și consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan) a încercat să creeze presiuni indirecte asupra lui Johnson. Administrația Biden a organizat mai multe ședințe de informare cu ușile închise pentru Johnson și alți parlamentari pentru a-i informa cu privire la deteriorarea situației din Ucraina.

 

”Ajutor în câteva zile”

Pentagonul va începe să mute rapid muniția, obuzele de artilerie și apărarea aeriană odată ce Congresul va aproba în sfârșit ajutorul.

”Pentagonul se pregătește să trimită artilerie și apărare aeriană în Ucraina, pe măsură ce Camera se apropie de vot”, spune Politico, care subliniază că SUA doresc să grăbească procesul de livrare a armelor, după (și dacă) ce votul Congresului va da undă verde asistenței militare pentru Ucraina. 

SUA au o „rețea logistică foarte robustă care ne permite să mutăm materiale foarte rapid” – posibil în câteva zile, a confirmat și purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul-major Patrick Ryder, fără a intra în detalii.

„Am putea să începem imediat, într-o săptămână sau două, să furnizăm muniția, muniția de artilerie, pentru a furniza interceptori Ucrainei”, a declarat și Secretarul adjunct al Pentagonului pentru afaceri internaționale de securitate, Celeste Wallander.

Proiectul de lege oferă armatei 23,2 miliarde de dolari pentru a reînnoi stocurile de arme și echipamente furnizate Ucrainei.

Alte 13,8 miliarde de dolari ar merge către Inițiativa de Asistență în Securitate pentru Ucrainei pentru a cumpăra noi arme pentru Kiev.

În plus, 11,3 miliarde de dolari ar finanța operațiuni de pregătire de trupe în Europa.

De asemenea, legislația autorizează din nou Pentagonul să trimită Ucrainei arme existente în depozite, în valoare de până la 7,8 miliarde de dolari, care vor fi apoi înlocuite cu finanțarea din pachet.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel