La reuniunea lor de la Bruxelles, miniştrii de Finanţe din UE sunt aşteptaţi să dea undă verde planurilor de redresare pregătite de Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Portugalia, Slovacia şi Spania, susţin oficialii europeni consultaţi de Reuters, în ceea ce va fi primul lot de aprobări, transmite Agerpres.
Planurile prezentate de restul de 15 state membre UE, inclusiv PNRR-ul României, urmează a fi evaluate la o dată ulterioară.
La finele lunii iunie, Comisia Europeană a trimis miniştrilor europeni de Finanţe o evaluare pozitivă cu privire la primele 12 planuri de redresare. Ulterior, la începutul lunii iulie, a emis o evaluare pozitivă cu privire la planurile trimise de Slovenia, Cipru, Croaţia şi Lituania, ce urmează a fi analizate de miniştrii Finanţelor la finele acestei luni.
Planurile naţionale de redresare au nevoie de aprobarea unei majorităţi calificate a guvernelor UE, ceea ce înseamnă că este puţin probabil să fie blocate. "Nu ne aşteptăm la surprize", a spus un oficial european implicat în procesul de aprobare.
La sosirea sa la reuniunea de la Bruxelles, comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a confirmat faptul că marţi urmează să fie aprobate 12 planuri de redresare. "În săptămânile următoare vor fi eliberate pre-finanţările pentru aceste 12 ţări", a spus Gentiloni.
Pre-finanţările se ridică la 13% din cele aproape 700 miliarde de euro puse la dispoziţie de UE sub formă de granturi şi împrumuturi în cadrul unei mecanism extraordinar pentru relansarea post-pandemie. Banii vor fi plătiţi în decurs de două luni după aprobarea de către miniştri de Finanţe.
Mecanismul de redresare şi rezilienţă (MRR) ca pilon principal al instrumentului financiar #NextGenerationEU prin care Uniunea Europeană oferă sprijin statelor membre, are alocată suma de 29,9 miliarde de euro pentru România.
Comisia Europeană ar putea aproba la începutul toamnei Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României, iar în acel moment ţara va primi prima tranşă de 13% din sumă, a declarat la începutul acesteiluni Marius Vasiliu, secretar de stat, în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News