UE, pentru deturnarea cursei Ryanair, a impus sancţiuni împotriva unor sectoare cheie ale economiei Belarusului

Eduard Pascu |
Data publicării:
Cursa Ryanair în care a fost deturnată de Belarus
Cursa Ryanair în care a fost deturnată de Belarus

Uniunea Europeană a impus joi sancţiuni împotriva unor sectoare cheie ale economiei Belarusului, pentru a face presiuni asupra regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko în urma deturnării la 23 mai a unui avion de linie Ryanair pe ruta Vilnius-Atena pentru arestarea unui opozant, a informat Consiliul European, transmite AFP.

Noul set de măsuri a fost publicat cu puţin timp înainte de debutul summitului UE de la Bruxelles şi cuprinde restricţii asupra comerţului cu îngrăşăminte pe bază de potasiu, cu petrol, produse din tutun, şi limitează accesul Minskului pe pieţele de capital din UE, a precizat Consiliul într-un comunicat, transmite Agerpres.

Liderii europeni salută intrarea în vigoare 'în timpul dorit' a măsurilor decise împotriva regimului din Belarus, se arată în proiectul de concluzii al summitului, consultat de AFP.

UE interzice 'vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, direct sau indirect, către oricine din Belarus, de echipamente, tehnologii sau softuri destinate să fie utilizate în principal pentru supravegherea sau interceptarea de comunicaţii prin internet şi telefonice, precum şi de bunuri şi tehnologii cu dublă utilizare în scopuri militare, şi către persoane, entităţi sau organisme specifice din Belarus', afirmă comunicatul.

Banca Europeană de Investiţii va înceta orice decontare sau plată aferentă oricărui acord existent privitor la proiecte în sectorul public, precum şi oricărui contract de asistenţă tehnică.

Aceste sancţiuni economice se adaugă interdicţiei de zbor în UE pentru companiile aeriene din Belarus, în timp ce survolarea acestei ţări şi aterizarea pe aeroporturile sale sunt nerecomandate companiilor din UE.

Totodată, UE a inclus alte 78 de nume pe lista sa neagră, care numără acum 166 de persoane, printre care preşedintele Lukaşenko şi doi dintre fiii săi, şi 15 entităţi cu legături cu regimul.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel