Aceasta este cea mai mare cerere de propuneri din cadrul actualului program MIE-Energie, atât în ceea ce privește cererile primite, cât și finanțarea acordată, și depășește bugetul indicativ inițial al cererii de propuneri, de 850 de milioane euro, notează Agerpres, citând un comunicat de presă al Comisiei.
Include proiecte privind rețeaua de hidrogen și rețeaua de energie electrică offshore.
Astfel de investiții transfrontaliere în infrastructura energetică sunt esențiale pentru asigurarea competitivității Europei. Acestea vor contribui la obiectivele UE de integrare a piețelor energiei și de decarbonizare a sistemului energetic.
”Este pentru prima dată când sunt selectate proiecte de rețele de hidrogen și de energie electrică offshore. Odată finalizate, proiectele de succes vor stimula eforturile noastre de decarbonizare a economiilor și societăților noastre, de integrare a piețelor noastre energetice și de protejare a competitivității industriei noastre”, a declarat comisarul pentru energie și locuințe, Dan Jorgensen.
În total, finanțarea este alocată pentru 5 propuneri de lucrări și pentru 36 de studii.
Aproape 750 de milioane euro din finanțare sunt alocate pentru 8 proiecte de rețele electrice, inclusiv rețele electrice offshore și inteligente.
Cel mai mare grant, în valoare de 645 de milioane euro, va sprijini proiectul Bornholm Energy Island pentru construirea unui interconector hibrid inovator, de pionierat, în Marea Baltică, care permite atât conectarea Danemarcei cu Germania, cât și integrarea unei capacități de parcuri eoliene offshore de 3 GW.
Un alt grant pentru lucrări de construcție în valoare de aproape 33 de milioane euro va fi acordat proiectului Danube InGrid, un proiect transfrontalier de energie electrică inteligentă între Ungaria și Slovacia, care va integra energia din surse regenerabile și va echilibra mai eficient sistemul.
Celelalte 6 proiecte, situate în Belgia, Bulgaria, Danemarca, Franța, Slovacia și Spania, vor primi granturi pentru studii de sprijin.
Fonduri și pentru infrastructura de hidrogen și CO2
Pentru a contribui la decarbonizarea industriei UE, infrastructura pe bază de hidrogen va beneficia de granturi pentru 21 de studii de dezvoltare în valoare de peste 250 de milioane euro.
Aceasta va contribui la atenuarea riscurilor de investiții asociate acestei piețe emergente și va completa cadrul de politică privind hidrogenul introdus în pachetul privind piața hidrogenului și a gazelor decarbonizate.
Granturile sunt destinate proiectelor din Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Letonia, Polonia, Portugalia, Spania și Suedia: în special proiectul BarMar-H2med dintre Spania și Franța, proiectele de bază din Italia, Portugalia și Spania și coridoarele și rutele de hidrogen din regiunea baltică.
În plus, o finanțare în valoare de 250 de milioane euro va sprijini construirea a 3 proiecte și finanțarea a 9 studii pregătitoare pentru infrastructura de CO2.
Instalația de stocare Prinos din nordul Greciei va primi aproape 120 de milioane euro, contribuind astfel la primul lanț valoric de captare și stocare a dioxidului de carbon din regiunea sud-estică a Mării Mediterane.
Un al doilea grant, pentru lucrări în valoare de 55 de milioane euro, este destinat lucrărilor de construcție a instalației de stocare a CO2 L10 din Marea Nordului pe platforma continentală olandeză.
Un al treilea grant, pentru lucrări de puțin sub 12 milioane euro, va fi acordat instalației Norne CO2 din Danemarca.
Proiectele CO2 finanțate prin MIE urmează să contribuie la obiectivul pentru 2030 de 50 de milioane de tone de capacitate anuală de injectare de CO2, astfel cum se subliniază în Regulamentul privind industria care contribuie la obiectivul zero emisii nete.
Următoarea cerere de propuneri pentru infrastructură energetică din cadrul MIE-Energie este planificată pentru 2025.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News